Continut articol
Știi care este prioritatea sănătății tale?
Află care este acel singur lucru cel mai important acum pentru sănătatea ta.
Teoria umorală este un conept foarte interesant care își are rădăcinile în medicina antică greacă, fiind perfecționată de Hipocrate (considerat părintele medicinei) și apoi preluată de practicienii tradiționali europeni, inclusiv naturopații moderni. Conform acestei teorii, sănătatea și boala sunt influențate de echilibrul fluidelor sau „umorilor” din corp: sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră.
Aceste umori corespund celor patru elemente naturale – aerul, apa, focul și pământul – și au fost considerate elementele fundamentale ale sănătății și vitalității.
- ✓Teoria umorilor spunea că sănătatea depinde de echilibrul a patru fluide: sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră.
- ✓Fiecare umoare era legată de un element, de o combinație de cald sau rece, umed sau uscat și de un temperament.
- ✓Medicina de azi nu mai folosește acest model, dar cuvintele au rămas: sanguin, flegmatic, coleric, melancolic.
- ✓Ideea care merită păstrată: să îți observi starea generală și să ai grijă din timp de alimentație, somn și emoții.
- ✓Simptomele care persistă se discută cu medicul. O „tipologie umorală” nu ține loc de diagnostic.
Cele patru umori și rolul lor în organism
- Sângele – asociat cu aerul, reprezintă căldura și umiditatea, fiind umora ce susține vitalitatea, energia și optimismul. Practicienii tradiționali consideră că predominanța sângelui poate conduce la personalități sanguine – extrovertite, dinamice și pline de energie.
- Flegma – asociată cu apa, este umedă și rece, având legătură cu liniștea și stabilitatea. Cei care au un exces de flegmă în organism pot dezvolta afecțiuni respiratorii și sunt descriși ca având o personalitate mai calmă și introvertită.
- Bila galbenă – legată de elementul foc, are proprietăți fierbinți și uscate, fiind responsabilă de temperamentul coleric. Excesul de bilă galbenă poate duce la iritabilitate, agresivitate și inflamații.
- Bila neagră – asociată cu elementul pământ, este rece și uscată și este legată de o personalitate melancolică. Persoanele cu un exces de bilă neagră pot manifesta tendințe depresive și un risc mai mare pentru afecțiuni cronice.

Contribuția naturopaților la dezvoltarea teoriei umorale
Naturopații contemporani au reinterpretat această teorie clasică, asociind umorile cu dezechilibre metabolice și funcționale care apar ca urmare a stilului de viață modern. Aceștia ne pot oferi o perspectivă mai clară asupra relevanței teoriei umorale în sănătatea de astăzi.
Bernard Jensen și conceptul de detoxifiere a umorilor
Bernard Jensen, un pionier al naturopatiei moderne, susține că „sângele este cel care hrănește toate părțile corpului și duce deșeurile la eliminare.” Prin aceasta, el subliniază importanța sângelui sănătos în menținerea echilibrului umoral și a stării de bine. Jensen considera că eliminarea toxinelor și menținerea sănătății organelor eliminatorii (ficatul, rinichii, colonul) sunt esențiale pentru sănătatea fizică și mentală. Astfel, el recomandă diete și suplimente naturale care să sprijine aceste procese, considerând că o stagnare a toxinelor va afecta toate umorile și va cauza dezechilibre.
Dr. John Christopher și importanța „căldurii interioare”
Dr. John Christopher, un alt naturopat respectat, a vorbit despre „căldura interioară” ca o sursă a sănătății. „Când organismul este rece și slăbit, corpul devine un teren propice pentru afecțiuni,” susținea el. Această observație este în acord cu teoria clasică umorală, care subliniază importanța menținerii unui echilibru între umorile calde și cele reci, prevenind astfel stagnarea toxinelor și răceala internă.
Stephen Buhner și abordarea holistică a echilibrului emoțional
Stephen Harrod Buhner, cunoscut pentru abordarea holistică a sănătății, consideră că dezechilibrele emoționale influențează direct umorile și starea de bine a individului. „Trupul nostru fizic și emoțional sunt atât de interconectate, încât niciun tratament nu poate fi complet dacă nu abordăm și componenta emoțională.” Buhner sugerează utilizarea plantelor adaptogene și a tehnicilor de relaxare pentru a susține echilibrul dintre umori și a ajuta la reducerea stresului și anxietății care pot afecta „fluiditatea” emoțională.
| În teoria umorală | Ce s-ar apropia azi | Când mergi la medic |
|---|---|---|
| Exces de bilă galbenă (foc) | Inflamația: reacția de apărare a corpului, cu căldură, roșeață, durere, umflătură | Febră care nu cedează, durere puternică, inflamație care se extinde |
| Exces de flegmă (rece, stagnare) | Congestia și secrețiile căilor respiratorii, stagnarea limfatică | Tuse persistentă, greutate în respirație, umflături care nu trec |
| Exces de bilă neagră (pământ) | Dezechilibre hormonale și tulburări psihologice, cu mecanisme diferite între ele | Tristețe sau lipsă de energie care persistă, gânduri de autovătămare |
Teoria umorală și medicina modernă
Deși medicina modernă a renunțat la teoria umorală, există paralele notabile între principiile acesteia și conceptele moderne din biochimie și fiziologie.
De exemplu:
- Inflamația poate fi comparată cu excesul de bilă galbenă (foc) care provoacă simptome de căldură și uscăciune, cum ar fi febra și inflamația.
- Congestia și stagnarea limfatică seamănă cu un exces de flegmă, care este legată de stagnare și răceală în teoria umorală.
- Dezechilibrele hormonale și tulburările psihologice pot reflecta excesul de bilă neagră (pământ), aducând dispoziții melancolice și simptome cronice.
Utilizarea teoriei umorale în practica naturopată modernă pentru sănătate
Practicienii de medicină naturopată, folosesc principiile umorale pentru a stabili protocoale de tratament personalizate. Ei analizează starea pacientului și tipologia umorală și aplică recomandări de tratament bazate pe stilul de viață, dietă și suplimente.
- Dieta – Naturopații buni recomanda alimente și diete personalizate care echilibrează umorile. De exemplu, persoanele cu exces de bilă galbenă ar putea beneficia de o dietă antiinflamatoare, bogată în fructe și legume „răcoritoare”.
- Plante medicinale și suplimente – Multe plante medicinale sunt alese în funcție de efectul lor asupra umorilor. De exemplu, rădăcina de valeriană este folosită pentru a reduce bila galbenă și a aduce calm în cazuri de anxietate și iritabilitate.
- Terapie de detoxifiere – Așa cum subliniază Bernard Jensen, detoxifierea este esențială pentru menținerea fluidității umorilor. Prin eliminarea toxinelor, naturopații susțin sănătatea sistemului digestiv, respirator și limfatic, păstrând astfel echilibrul dintre umori.

Privind însă în realitatea zilelor noastre, teoria umorală este o terapie aproape uitată și privită cu scepticism în medicina convențională, din cauza că se crede că nu este bazată pe dovezi științifice și a caracterului său simbolistic. De fapt este o abordare care necesită multă cunoaștere și multă experiență, abordarea necesitând să fie personalizată pentru fiecare pacient. Asta necesită mult timp și multă implicare pentru fiecare dintre pacienți, timp pe care mulți medici nu îl au la dispoziție.
Astfel că practici asociate cu echilibrul umoral, cum ar fi detoxifierea și utilizarea plantelor, sunt recunoscute ca benefice. În plus, abordările holistice care se concentrează pe prevenirea bolilor prin echilibrarea dietetică și emoțională sunt tot mai apreciate, chiar dacă nu sunt explicate prin prisma teoriei umorale.
Așadar, deși nu mai este utilizată în forma sa originală, teoria umorală continuă să influențeze naturopatia și abordările moderne ale sănătății. Ea oferă un cadru prin care indivizii sunt încurajați să-și monitorizeze starea generală de bine, prin observația simptomelor și emoțiilor, și să adopte măsuri de corectare înainte ca bolile să se agraveze, să facă PREVENȚIE!
Practicile inspirate din această teorie – inclusiv utilizarea plantelor medicinale, detoxifierea și ajustarea dietei – continuă să fie fundamentale pentru susținerea unei vieți echilibrate!
Bucuros să te știu sănătos,
Farm. Adrian Ienin
Referințe:
– https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_umoral%C4%83
– https://curiosity.lib.harvard.edu/contagion/feature/humoral-theory
– https://becker.wustl.edu/news/humors-and-you/
– https://journalofethics.ama-assn.org/article/legacy-humoral-medicine/2002-07
– https://www.nottingham.ac.uk/manuscriptsandspecialcollections/documents/exhibitions/plantsandprayers/5.-humoral-theory-the-basis-of-medical-thought-for-millenia.pdf
Întrebări frecvente despre umori
Ce înseamnă „umori” și „umoral”?
„Umoare” este un termen vechi pentru un lichid din organism, iar „umori” este pluralul lui. „Umoral” înseamnă „care ține de lichidele corpului”. Termenul încă apare în medicină, de exemplu în expresia „umoare apoasă”, lichidul din interiorul ochiului.
Ce este bila galbenă?
Bila există cu adevărat: este lichidul galben-verzui produs de ficat, depozitat în vezica biliară și folosit la digestia grăsimilor. În teoria veche, „bila galbenă” avea un sens mai larg, fiind legată de foc și de temperamentul coleric. Gust amar frecvent, dureri sub coaste în dreapta sau îngălbenirea pielii se discută cu medicul.
Ce este bila neagră în medicină?
Bila neagră nu corespunde unui lichid identificat de anatomia modernă. Autorii antici o considerau una dintre cele patru umori și o legau de starea de tristețe. De aici vine și cuvântul „melancolie”, care în greacă înseamnă chiar „bilă neagră”.
Cine a creat teoria celor 4 umori?
Teoria apare în scrierile hipocratice din Grecia antică. Galen a dezvoltat-o și a legat-o de temperamente, iar medicina europeană a folosit-o timp de secole, până când descoperirile din secolul al XIX-lea despre celule și microbi au schimbat felul în care înțelegem bolile.
Ce este imunitatea umorală?
Este un concept actual, care doar a moștenit cuvântul. Imunitatea umorală, numită și cale umorală, este partea sistemului imunitar în care limfocitele B produc anticorpi ce circulă prin lichidele corpului. Ea lucrează împreună cu imunitatea celulară și nu are legătură cu cele patru umori.
Ce este reglarea umorală?
Este controlul funcțiilor corpului prin substanțe transportate de sânge, în principal hormoni. Se deosebește de reglarea nervoasă, care transmite semnale prin nervi, de obicei mai rapid. Cele două colaborează permanent.
Magnesium + B6, 100 tablete, Solgar Magneziul și vitamina B6 contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și la reducerea oboselii. Vezi produsul →
B complex vitamine naturale F172, 60 capsule, Fares Vitaminele din grupul B contribuie la metabolismul energetic normal. Vezi produsul →
Ceai de roiniță eco-bio, 50 g, Sonnentor Plantă folosită tradițional pentru momentele de tensiune nervoasă ușoară, într-o rutină de seară. Vezi produsul →
Valeriana, 30 capsule, Pro Natura Utilizare tradițională pentru tensiune nervoasă ușoară și somn. Poate da somnolență, iar în combinație cu sedative se ia doar cu avizul medicului. Vezi produsul →


Ff interesant, și de mare sprijin
Multumim!