Continut articol
Știi care este prioritatea sănătății tale?
Află care este acel singur lucru cel mai important acum pentru sănătatea ta.
Medicamentele din clasa statinelor sunt larg utilizate în toată lumea pentru reducerea nivelelor colesterolului, deși acești parametri, la fel ca și tensiunea arterială și glicemia, ar putea fi reglate aproape exclusiv din alimentație și stilul de viață.
Oamenii preferă însă mai degrabă să apeleze la pastile, deoarece responsabilitatea asumată este foarte mică și pot rămâne în zona lor de confort, având falsa impresie că acele pastile îi vor vindeca.
- ✓„Statine naturale” e un nume uzual pentru unele plante și alimente care pot susține un colesterol normal. Nu sunt medicamente și nu înlocuiesc singure un tratament prescris.
- ✓Cele mai cunoscute sunt drojdia de orez roșu, tărâțele de psyllium și sterolii din plante.
- ✓Hipocolesterolemiante înseamnă, simplu, „care scad colesterolul”. În această clasă intră statinele, dar și alte medicamente.
- ✓Sterolii lucrează mai ales la nivelul absorbției din intestin, iar statinele de sinteză la nivelul producției din ficat.
- ✓Dacă iei deja statine, nu le opri și nu adăuga suplimente fără medic. Mai ales drojdia de orez roșu se discută întâi cu el.
Remedii naturale pentru colesterol crescut
Cele mai bune remedii există în natură, omul încercând de cele mai multe ori să copieze natura.
La fel este și în cazul statinele “artificiale”, care sunt sintetizate în laborator și care sunt recomandate de către medici, natura are varianta ei, așa numitele statine naturale sau statine vegetale, prezente în anumite plante.
Drojdia de orez roșu (Monascus Purpureus) este un astfel de exemplu de statină vegetală. Aceasta este obținută prin fermentarea orezului rosu și prezintă proprietăți de scădere a valorilor colesterolului. În plus, ea are efecte și asupra nivelurilor de trigliceride.
O alta statină vegetală des folosită se găsește în tărâțele de Psyllium. Acestea, pe lângă efectele asupra colesterolului, ajută și la un tranzit intestinal normal, deoarece conține o cantitate mare de fibre. Aceste tărâțe pot fi consumate ca atare cu un pahar mare de apă sau pot fi incorporate în diverse feluri de măncare.
Există multe alte plante și alimente care conțin statine naturale cu efect de reducere a colesterolului, acestea fiind de fapt niște substanțe denumite steroli și care au rol de reducere a colesterolului.
Cum actioneaza statinele naturale
O diferența principială mare între statinele naturale și cele de sinteză este dată de faptul că:
- statinele din plante sunt compuși care preponderent blochează absorbția colesterolului LDL de către organism
- în timp ce statinele de sinteză sunt medicamente care preponderent reduc producția de colesterol LDL de către ficat.
O altă diferență este că sterolii, sau statinele, din plante nu exercită efecte secundare, în timp ce statinele de sinteză pot produce efecte secundare, printre care cele mai frecvente sunt afectarea memoriei, dureri musculare, slăbiciune și greață.
Sfat important legat de administrarea medicatiei hipocolesterolemiante:
Sfatul nostru de final nu este în niciun caz să renunțați la tratamentul cu statine recomandat de medic, ci sfătuiți-vă cu el legat de aceste aspecte. Suplimentarea cu statine naturale împreună cu cele de sinteză poate aduce mai rapid nivelele de colesterol la normal.
În același timp, dacă nu iei niciun fel de tratament, schimbări în alimentație împreună statine naturale pot aduce colesterolul la nivele optime în timp foarte scurt.
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
Din magazin, pentru colesterol: Lipid Care și Colesterix.
Lipid Care - Controlul Colesterolului, 60 capsule, ORGANIC INDIAVezi produsul
Colesterix - Herbagetica - 120 capsuleVezi produsul| Ce este | Cum poate ajuta | La ce ești atent |
|---|---|---|
| Drojdie de orez roșu | Conține monacolină K, care acționează asemănător statinelor | Nu se ia cu statine fără medic; nu în sarcină și alăptare |
| Tărâțe de psyllium | Fibre solubile, susțin și un tranzit intestinal normal | Se iau cu un pahar mare de apă, la distanță de medicamente |
| Steroli din plante | Reduc absorbția colesterolului în intestin | Alimentele îmbogățite cu steroli nu sunt pentru sarcină, alăptare și copii mici |
Întrebări frecvente
Ce sunt statinele și ce înseamnă „hipocolesterolemiante”?
Hipocolesterolemiante sunt medicamentele care scad colesterolul din sânge. Statinele sunt cea mai folosită clasă dintre ele: se iau cu rețetă și reduc producția de colesterol din ficat. Medicul le recomandă în funcție de valorile tale și de riscul tău cardiovascular.
Care sunt exemple de medicamente cu statine?
Printre substanțele din această clasă se numără atorvastatina (de exemplu Sortis), rosuvastatina (de exemplu Roswera), simvastatina, pravastatina și fluvastatina. Numele comercial diferă de la un producător la altul, așa că substanța activă o găsești scrisă pe cutie sau în prospect.
Care sunt cele mai bune statine naturale?
Nu există una singură potrivită pentru toată lumea. Alegerea depinde de analize, de medicamentele pe care le iei și de alimentația ta. Fibrele și alimentele bogate în steroli sunt un început blând, iar drojdia de orez roșu are cele mai multe precauții, tocmai pentru că acționează asemănător unui medicament.
Ce alimente conțin statine naturale?
Alimentele nu conțin statine în sensul de medicament. Expresia se referă de obicei la alimente cu steroli vegetali, cum sunt uleiurile vegetale, nucile și semințele, și la cele bogate în fibre solubile, cum sunt ovăzul, orzul, leguminoasele și psylliumul. Le poți include zilnic în mese, ca parte dintr-o alimentație echilibrată.
Ce să iau în loc de statine? Există un înlocuitor pentru simvastatină sau atorvastatină?
Un supliment nu este un înlocuitor echivalent pentru un medicament prescris, mai ales dacă ai avut infarct, accident vascular sau diabet. Dacă statina îți dă efecte nedorite, spune-i medicului: poate schimba doza, substanța sau tipul de tratament. Alimentația, mișcarea și suplimentele se pot adăuga, de comun acord cu el.
Există medicamente pentru colesterol fără statine?
Da. Printre ele se numără ezetimibul, care reduce absorbția colesterolului din intestin, acidul bempedoic și inhibitorii PCSK9. Se dau cu rețetă, atunci când statina nu e tolerată sau nu ajunge singură, iar alegerea îi aparține medicului.
Psyllium tărâțe, 100 g – Solaris Sursă de fibre solubile. Se ia cu un pahar mare de apă, la distanță de medicamente. Vezi produsul →
Tărâțe de ovăz, 500 g – Solaris Betaglucanii din ovăz contribuie la menținerea unui nivel normal al colesterolului, la un aport de 3 g pe zi. Vezi produsul →
Semințe de in, 300 g – Solaris Sursă de acid alfa-linolenic (ALA), care contribuie la menținerea unui nivel normal al colesterolului, la un aport de 2 g pe zi. Vezi produsul →
Omega-3 Extra 1000 mg, 60 capsule – Doppelherz EPA și DHA contribuie la funcționarea normală a inimii, la un aport de 250 mg pe zi. Vezi produsul →
Ceai Nutrisan hipocolesterolemiant, 50 g – Favisan Amestec de plante pentru ceai, de băut alături de o alimentație echilibrată. Nu înlocuiește tratamentul. Vezi produsul →Consiliezi pacienți cu statine? Vezi cursul online despre interacțiunile dintre medicamente și suplimente de la Academia MentorSano.



Sunteți minunați! Primesc zilnic câte un mail cu sfaturi utile și vă sunt recunoscătoare pentru asta. De apreciat este că, deși sunteți farmaciști, nu faceți reclamă medicamentelor de sinteză ci, îndemnați oamenii să aibă obiceiuri sănătoase și să apeleze la minunile naturii. Mulțumesc încă o dată pentru sfaturi!
Va multumim si noi pentru aprecieri!