Gama completa de produse Editura Publisol

Adio Zahar - Carte - Molly Carmel, Editura Publisol
45,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Adio Zahar - Carte - Molly Carmel, Editura Publisol Cartea a înregistrat un adevărat succes încă de la lansarea oficială din decembrie 2019 in Statele Unite la prestigioasa editură americană PENGUIN RANDOM BOOKS. Lucrarea este o mărturie personală a autoarei, dependentă mulți ani de zahăr, care oferă instrumente celor care doresc și trebuie să renunţe la zahăr și la făină. Este povestea unei femei care a pornit de la 150 de kilograme si cu ajutorul unei echipe de specialiști, a reușit sa scape de aceasta dependență alimentară. În prezent, la clinica ei „ The Beacon” din Manhattan, New York, ajută oamenii să scape de dependența de zahăr și de făină. Cartea este structurata in 4 părți, toate strâns legate una de cealălată și este completată de ANEXE cu rețete, bibliografie și index: Partea 1: INTERVENŢIA Partea a II-a: PLANUL: ELIBERARE, NU PRIVARE Partea a III-a DESPĂRŢIREA TA Partea a IV-a VEI TRĂI FERICIT DE ACUM ÎNAINTE Molly Carmel își propune cu această carte să îi ajute pe toți cei care duc o lupta zilnică cu zahărul. Considerat cel mai mare dușman al stilului de viața sănătos, zaharul este omniprezent in viața noastră. “Această carte va reuși să te elibereze. În toate modurile posibile – astfel încât să pierzi din greutatea acumulată după mâncatul excesiv într-o zi, o săptămână, un an, să adaugi energie vieții tale, să îți îmbunătățești sănătatea, să te conectezi la niveluri mai profunde cu cei din jurul tău și să îți asumi riscuri mai mari. Vreau să cresc intensitatea lumii din tine. Și aceasta este doar lista scurtă. Te așteaptă libertatea în toate domeniile vieții – sunt aici să te ajut.”- Molly Carmel, autoarea cărții, “Adio, Zahar!”. Lupta cu kilogramele in plus este o luptă extrem de greu de dus, iar Molly povestește asta încă din primele rânduri, mărturia ei fiind extrem de sinceră. Ea vorbeste despre slăbiri și îngrășări după diete, despre lupte cu diverse dependenţe, despre operația de bypass gastric și bulimie Scoate de asemenea la iveală 60 de denumiri sub care zahărul este prezent în alimente pe care le consumăm frecvent sau amintește de practicile companiilor din industria alimentară de a ne face să consumăm mai multă mâncare decât ne este necesar atingând așa numitul „ punct de fericire”. “Mergeam din dietă în dietă fiind de acord cu faptul că eram o ratată, ceea ce era irațional. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Nu eu nu reușeam să urmez dietele, ci ele erau ineficiente. Nu aveam soluția corectă pentru problemă – soluția pe care ți-o ofer azi. Dietele se concentrau doar pe nutriție și pe slăbire, dar nu au putut să mă poarte pas cu pas, zi după zi, prin fiecare obstacol, ca să ajung la rezultatul necesar. Dietele mi-au spus ce și cât să mănânc, dar nu și ce să fac când nu aveam chef să mă țin de plan. Dietele nu au reușit să se concentreze pe modelele subtile de gândire și comportamente care mă împiedicau să mă „țin de dietă” mai mult de o săptămână sau două....Cel mai important este că dietele nu au identificat corect abuzatorul și substanța care dădea dependență, cu care mă luptam și care mă ținea prizonieră: zahărul.”, povestește în carte Molly Carmel. Prefața cărții traduse in limba română este semnată de Anca Bejan , autoarea cărții de mare succes de la noi, „Dieta Minune: Drumul de la 120 la 60 kg” “Experienţa personală de reeducare alimentară mă face să cred că nimeni nu poate rămâne complet nemișcat la aflarea mărturiei lui Molly și la înţelegerea argumentelor aduse de aceasta. Și aceeași experienţă îmi spune că informaţia lucrează în noi. Poate nu ești astăzi capabil să renunţi complet la zahăr, poate nici mâine nu ești, dar poimâine e mai probabil că vei face acest pas dacă ai pregătirea oferită de o astfel de lectură. „Adio, zahăr!” este o treaptă importantă de urcat pe acest drum. Până și autoarea tot așa a început. A vorbit deschis și cât mai des despre acest subiect și despre promisiunea pe care și-a făcut-o și a făcut toate aceste declaraţii publice tocmai pentru a se autoresponsabiliza și automotiva.”, Anca Bejan. Cartea “Adio, Zahar!” este susținută și de medicul nutriționist Serban Damian, autorul cărții „Ecuația slăbirii - Ghid de nutriție și antrenament pentru o viață sănătoasă” și proprietarul clienicii SuperFit din București. “Cartea Adio zahăr! îşi propune să convingă să rupi "prietenia" cu zahărul, prin intermediul a numeroase argumente ştiinţifice, dar şi exemple de persoane care au reuşit să facă acest lucru. La finalul ei o să priveşti cu alţi ochi această pudră albă care te atrage, dar care îţi poate distruge sănătatea atunci când e excesiv de prezentă în alimentaţia ta.”, menționează Șerban Damian pe coperta 4 a cărții. Informatii Suplimentare: Autor(i): Molly CarmelEditura: Editura PublisolAnul aparitiei: 2020Nr. pagini: 288 pagini Adio Zahar - Carte - Molly Carmel, Editura Publisol