Lista produselor dupa furnizor Editura Trei - Lifestyle Publishing

42,95 RON
TVA inclus
In Stoc
ARTA SUBTILA A NEPASARII JURNAL, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Mark Manson, autorul de bestselleruri New York Times, ne oferă un Jurnal interactiv, împărțit în cinci secțiuni care oglindesc temele din Arta subtilă a nepăsării și includ îndemnuri sub îndrumarea cărora să poți reflecta la întrebările cele mai profunde legate de emoții, valori și responsabilitate. Manson abordează aceste chestiuni cu ireverențiozitatea lui unică, oferind percepții și observații care să te ajute să-ți găsești singur răspunsurile. Ilustrat cu imagini color de la un capăt la altul, Jurnalul îți oferă spațiu suficient ca să contempli urcușurile și coborâșurile vieții și să înțelegi că momentele cheie din viața ta – atât cele tragice, cât și cele comice – sunt oportunități pentru dezvoltare (și uneori un prilej de amuzament sănătos). Într-o manieră care a devenit deja clasică, acest jurnal nu este ceva care să fie folosit „o dată pe zi” sau „o dată pe săptămână”. Poți să-l folosești în orice moment. Sau nu. Să-l lași acolo și să te întorci la el. Sau nu. Mark Manson este un maestru al ideilor provocatoare și al contra-intuitivității. Stilul său ușor de citit te va face să nu lași cartea din mână cu orele.” — James Clear, autorul bestsellerului Atomic Habits „Reziliența, fericirea și libertatea vin din a ști de ce să-ți pese și – mai important, de ce să nu-ți pese. E o carte profesionistă, filosofică și practică, ce le va oferi cititorilor înțelepciunea de a face întocmai asta.” — Ryan Holiday, autorul bestsellerurilor New York Times, Obstacolul este calea și Inamicul este egoul „Un ghid de viață direct, pentru un trai integru și descoperirea fericirii în zone uneori dureroase… Cartea, plină de sugestii contra-intuitive adesea pline de sens, e o plăcere la lectură și relectură. Un standard perfect după care ar trebui evaluate cărțile de dezvoltare personală.” — Kirkus Reviews Mark Manson este autorul bestsellerului internațional, Arta subtilă a nepăsării (cu peste zece milioane de exemplare vândute în toată lumea), și al bestsellerului New York Times, Arta subtilă a disperării. Este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. Locuiește la New York. Categorii: Obiceiuri si stil de viata, Stima de sine, incredere si motivatie. Limba:Romana Data publicării:2022 Editura:Lifestyle Publishing Nr Pag:208 Titlu Original:The Subtle Art of Not Giving a F*ck Journa Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm ARTA SUBTILA A NEPASARII JURNAL, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
ARTA SUBTILA A NEPASARII, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING În acest ghid revoluționar, definitoriu pentru o întreagă generație, autorul ne învață că, pentru a fi fericiți, trebuie să renunțăm la a fi „pozitivi" mereu și trebuie, în schimb, să ne perfecționăm în învingerea obstacolelor. Susținându-și afirmațiile cu cercetări academice și anecdote bine plasate, Manson argumentează că pentru a avea o viață mai bună trebuie să știm nu cum să transformăm lămâile în limonadă, ci cum să le tolerăm mai bine. El ne sfătuiește să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Aceasta este adevărata sursă a puterii. După ce ne-am acceptat temerile, greșelile și incertitudinile, după ce încetăm să evităm adevărurile dureroase și începem să le înfruntăm, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare. Adoptând pentru acest manifest un ton sincer și un limbaj direct, fără compromisuri, Manson încearcă să ne trezească la realitate pentru a putea duce o viață mai plină de satisfacții și mai ancorată în concret. "Unii spun că sunt un idiot. Alții zic că le-am salvat viața. Citiți și decideți singuri!" — Mark Manson "Această carte te lovește ca o foarte necesară palmă peste față dată de cel mai bun prieten: amuzantă, vulgară și extrem de provocatoare. Citiți doar dacă sunteți dispus să renunțați la toate scuzele și să aveți un rol activ în a trăi o viață mai bună." — Steve Kamb, bestselling author of Level Up Your Life and founder of NerdFitness.com      „E o carte diferită de toate celelalte. Fiecare argument este profund adevărat, util și mai puternic decât pozitivitatea obișnuită. Succintă, dar surprinzător de profundă – am citit-o într-o noapte." – Derek Sivers, fondator al CD Baby și autor al cărții Anything You Want: 40 Lessons for a New Kind of Entrepreneur. Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. Locuiește la New York. Categorie: Dezvoltare personala Limba:Romana Data publicării:2017 Editura:Lifestyle Publishing Dimensiuni:l: 13cm | H: 20cm Nr Pag:240 Traducatori:Florin Tudose ARTA SUBTILA A NEPASARII, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
52,95 RON
TVA inclus
In Stoc
ARTA SUBTILA A SEDUCTIEI, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Arta subtilă a seducţiei îţi arată cum să devii un bărbat atrăgător nu cu ajutorul stratagemelor şi replicilor de agăţat ingenioase, ci prin efortul de a te îmbunătăţi pe tine însuţi. Abordarea lui Mark Manson se bazează pe dobândirea siguranţei de sine în relaţiile cu femeile şi, în acelaşi timp, pe exprimarea onestă a propriei vulnerabilităţi. Cartea se concentrează asupra procesului emoţional al seducţiei, nu asupra parcurgerii mecanice a paşilor unui plan prestabilit. Scopul ei este să te ajute să creezi conexiuni autentice cu femeile, nu doar să le impresionezi. Arta subtilă a seducţiei este cel mai sincer şi mai matur ghid pe care îl poţi folosi pentru a atrage femei fără să te prefaci şi fără să-i copiezi pe alţii. Din el vei afla: de ce sfaturile de dating obişnuite nu sunt eficace pe termen lung; cum să descoperi credinţele şi atitudinile care îţi sabotează succesul; care sunt comportamentele atrăgătoare pentru femei; cum să depăşeşti teama de-a aborda femeile care îţi plac; cum să ai un aspect mai atrăgător cu puţin timp şi efort; cum să porţi conversaţii interesante cu o femeie; cum să-ţi dezvolţi simţul umorului. Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Din 2008 până în 2012, a fost consilier de dating pentru sute de bărbați din întreaga lume. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. În prezent, Mark este căsătorit și locuieşte la New York. Categorii: Relatia de cuplu Limba: Romana Data publicării: 2020 Editura: Lifestyle Nr Pag: 368 Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm ARTA SUBTILA A SEDUCTIEI, MARK MANSON Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
61,95 RON
TVA inclus
In Stoc
ATOMIC HABITS, JAMES CLEAR Carte - LIFESTYLE PUBLISHING O cale ușoară și eficientă de a-ți forma obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste.Schimbări mici, rezultate remarcabile.                               „O carte extrem de practică și utilă. James Clear extrage informațiile fundamentale despre formarea obiceiurilor, astfel ca tu să poți realiza mai mult concentrându-te pe mai puține lucruri.” – Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării                                        „James Clear a petrecut ani de zile perfecționând arta și studiind știința obiceiurilor. Această carte antrenantă și practică este ghidul de care ai nevoie ca să scapi de deprinderile proaste și să-ți formezi unele bune.” – Adam Grant, autorul bestsellerurilor Originalii și Option B. Inspirându-se din cele mai noi descoperiri din biologie, psihologie și neuroștiințe, James Clear a conceput un ghid ușor de asimilat, cu ajutorul căruia obiceiurile bune devin inevitabile, iar cele rele, imposibile.Cartea lui James Clear a fost prezentată în New York Times, Time, Entrepreneur, precum și în emisiunea CBS This Morning și este predată în universitățile din toată lumea. Site-ul său, jamesclear.com, are milioane de vizualizări în fiecare lună și sute de mii de persoare se abonează la newsletter. El este creatorul The Habits Academy, principala platformă de training pentru organizațiile și persoanele interesate în formarea de obiceiuri mai bune în viață și în muncă. Categorii: Obiceiuri si stil de viata, Pentru părinți și profesori. Limba: Romana Data publicării: 2019 Editura: Trei Nr Pag: 272 Traducatori: Otilia Tudor Dimensiuni: l: 15cm | H: 23cm ATOMIC HABITS, JAMES CLEAR Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
71,95 RON
TVA inclus
Stoc epuizat
BIBLIA VITAMINELOR, EARL MINDELL, RPh, PhDHESTER MUNDIS Carte  - LIFESTYLE PUBLISHING Peste 20 de vitamine și suplimente alimentare pentru a-ți sănătatea, starea de bine și longevitatea plus ultimele descoperiri științifice.        Ce sunt vitaminele ? Vitaminele sunt substanțe organice necesare vieții. Ele sunt esențiale pentru funcționarea normală a organelor noastre și, cu câteva excepții, nu pot fi fabricate sau sintetizate intern. Necesare pentru creșterea, vitalitatea și starea noastră generală bună, ele se găsesc în cantități extrem de mici în toate produsele alimentare naturale. Noi trebuie să obținem vitamine din aceste alimente sau din suplimente alimentare. Ce nu sunt vitaminele? Vitaminele nu sunt pastile energizante și nu au valoare calorică sau energetică proprie. Nu sunt substitute pentru proteine, minerale, lipide, carbohidrați. Nu sunt componente ale structurilor corpului omenesc. Nu poți să iei vitamine, să nu mănânci și să te aștepți să fii sănătos. Dr. Earl Mindell este autorul unui mare număr de titluri care s-au bucurat de succes internațional. Este farmacist autorizat, maestru erborist și profesor la Facultatea de Farmacie a Universității Chapman și este membru al comitetului de conducere al Colegiului de Medicină Naturistă din California. Categorii: Alimentatie/nutritie Limba : romana Anul apariției: 2023 Nr. de pagini: 512 Traducere de: Raluca Maria Dumitru și Ianina Marinescu Format: 165 x 235 mm Titlul original: Dr. Earl Mindell's Vitamin Bible – Revised and Updated BIBLIA VITAMINELOR, EARL MINDELL, RPh, PhDHESTER MUNDIS Carte  - LIFESTYLE PUBLISHING
37,95 RON
TVA inclus
In Stoc
BUCURIA ORDINII, MARIE KONDO Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Marie Kondo ne învață să facem din organizarea locuinței o artă. Sunt prezentate soluții pentru toate încăperile unei case, precum și pentru o gamă largă de obiecte din diferite categorii, inclusiv haine, încălțăminte, fotografii, cărți, tacâmuri, obiecte de toaletă și genți. Ilustrațiile din cuprinsul cărții arată cum se împăturesc hainele folosind metoda unică de pliere a autoarei, dar și cum să-ți organizezi sertarele și dulapurile. De asemenea, autoarea răspunde la întrebările care i se adresează frecvent, cum ar fi dacă trebuie să păstrezi obiectele „necesare" care nu-ți aduc bucurie. Bucuria ordinii îți va oferi inspirație ca să-ți transformi locuința și să-ți schimbi viața. Categorii: Obiceiuri si stil de viata Limba: Romana Data publicării: 2018 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 304 Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm BUCURIA ORDINII, MARIE KONDO Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CALEA REVELATA, OPRAH WINFREY Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Toată lumea are un scop în viață. Și, potrivit lui Oprah Winfrey, „adevărata ta menire este să descoperi cât mai repede cu putință care este acesta, cine ai fost destinat să fii și să-ți slujești chemarea cât mai bine.“ Călătoria ta începe aici. În cartea ei cea mai recentă, Calea revelată, Oprah îți dezvăluie modurile prin care îți poți cunoaște adevărata natură, oferindu-ți mijloacele pentru a dobândi nu doar o viață plină de succes, ci și una plină de sens. Cele zece capitole ale cărții sunt concepute în așa fel încât să te ajute să recunoști bornele cele mai importante de pe drumul descoperirii de sine, arătându-ți la ce folosesc obstacolele pe care ți le scoate viața în cale și ce îți trebuie cu adevărat ca să dobândești fericirea. Oprah deschide fiecare capitol cu experiențele personale care au ajutat-o să-și facă viața mai bună. Apoi continuă cu sfaturi înțelepte de la personalități dintr-o mare varietate de domenii, care te îndeamnă să meditezi la menirea ta pe lume și la cum ai putea să ți-o îndeplinești cu pasiune și perseverență. Celebrități precum Eckhart Tolle, Brené Brown, Lin-Manuel Miranda, Elizabeth Gilbert, Jay-Z și Ellen DeGeneres îți împărtășesc cele mai importante lecții învățate de-a lungul propriului lor drum către o viață plină de sens. Ilustrată cu peste 100 de fotografii minunate, Calea revelată îți oferă un foarte frumos ghid pentru dobândirea unei vieți puse în slujba vocației tale, oricare ar fi ea. Categorii: Dezvoltare personala Limba: Romana Data publicării: 2020 Editura: Lifestyle Publishing Traducatori: Raluca Hurduc Dimensiuni: l: 16.2cm | H: 20.3cm CALEA REVELATA, OPRAH WINFREY Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
33,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CE STIU CU ADEVARAT, OPRAH WINFREY Carte - LIFESTYLE PUBLISHING „Ştiu cu adevărat: călătoria ta începe cu alegerea de a te ridica, de a merge înainte şi de a trăi pe deplin.“ — Oprah Winfrey De-a lungul anilor, Oprah Winfrey a făcut istorie cu un talk show legendar, şi-a lansat propria reţea de televiziune, a devenit primul miliardar afroamerican al naţiunii şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea Harvard, precum şi Medalia Prezidenţială a Libertăţii.  Din toate aceste experienţe, a învăţat lecţii de viaţă pe care, timp de şaisprezece ani, le-a împărtăşit într-o rubrică lunară foarte populară din revista O, The Oprah Magazine. Acum, pentru prima oara, aceste gânduri şi idei au fost revizuite, actualizate şi adunate între copertele unei cărţi. Organizate pe teme – bucurie, rezilienţă, relaţii, recunoştinţă, posibilitate, veneraţie, claritate, putere – aceste eseuri ne dezvăluie inima şi mintea unei femei extraordinare, oferind totodată cititorilor un ghid pentru a trăi o viaţă împlinită. Categorii: Biografii, memorii, jurnale. Limba: Romana Data publicării: 2016 Editura: Lifestyle Publishing Tip copertă: Paperback Nr Pag: 192 Traducatori: Alexandra Hansa CE STIU CU ADEVARAT, OPRAH WINFREY Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
37,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CITIREA FETEI, ERIC STANDOP Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuți şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoană care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor. Îmbinând trei şcoli diferite de citire a feţei cu identificarea ştiinţifică a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil să citească emoţiile, caracterul, ba chiar şi starea de sănătate a unei persoane — doar uitându-se la faţa ei. Cartea conţine ilustraţii ce permit cititorilor să vadă trăsăturile interpretate de Standop şi este împărţită în secţiuni care se concentrează asupra unor domenii precum sănătatea, dragostea, comunicarea şi succesul în afaceri. Partea finală a cărţii explică semnificaţia a zeci de forme şi expresii faciale, astfel încât cititorii să-şi poată perfecţiona propriile capacităţi de citire a feţei şi să le aplice în viaţa lor de zi cu zi.  „Fascinanta carte a lui Eric Standop prezintă într-un mod accesibil şi convingător vechea şi neconvenţionala tehnică a citirii feţei." - Phil Houston, veteran CIA şi coautor al cărţii Spy the Lie (Trei, 2015) Eric Standop este unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în citirea feţei, susţinând conferinţe în peste douăzeci de ţări pentru antreprenori, manageri, profesori şi ofiţeri de poliţie. Este fondatorul Academiei de Citire a Feţei şi are clienţi care activează în domenii foarte variate, de la finanţe şi tehnologie la sănătate şi wellness. Categorii: Psihologia sociala si de grup Limba: Romana Data publicării: 2020 Editura: Lifestyle Publishing Traducatori: Ianina Marinescu Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm Nr Pag: 328 CITIREA FETEI, ERIC STANDOP Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
56,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CODUL CIRCADIAN, DR. SATCHIN PANDA Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Cum să scazi în greutate, să te încarci cu energie și să-ți transformi sănătatea de dimineață până la miezul nopții Când mâncăm s-ar putea să fie la fel de important precum ceea ce mâncăm. La fel ca majoritatea oamenilor, probabil că în fiecare zi te trezești, mănânci și te culci cam la aceleași ore. Dacă ai suferit vreodată efectele decalajului de fus orar sau ai făcut o noapte albă, știi că acest program poate fi perturbat cu ușurință. Însă, pentru unii oameni, acest dezechilibru – dificultatea de a dormi noaptea, senzația de foame la ore neobișnuite sau oboseala subită survenită la orele prânzului – este o constantă. Dacă faci parte dintre aceste persoane, dr. Satchin Panda, unul dintre cei mai importanți cercetători ai ritmurilor circadiene, are un plan de resetare a acestui „ceas interior". Începând cu o explicație aprofundată a ritmului circadian – de ce este important, cum funcționează și cum să ne dăm seama atunci când nu funcționează optim – Codul circadian prezintă schimbările stilului de viață pe care trebuie să le faci pentru a reveni pe drumul cel bun. Este un plan concret de scădere în greutate, îmbunătățire a somnului, optimizare a activității fizice și gestionare a tehnologiei în așa fel încât să nu-ți afecteze negativ ritmul natural al organismului. Metodele doctorului Panda îți vor schimba viața, arătându-ți cum să previi și să inversezi evoluția unor boli ca diabetul, cancerul și demența, precum și afecțiuni ale microbiomului, cum ar fi refluxul gastroesofagian, arsurile stomacale și sindromul intestinului iritabil. Categorii: Fitness si dieta Limba: Romana Data publicării: 2023 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 384 Traducatori: Constantin Dumitru-Palcus Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm CODUL CIRCADIAN, DR. SATCHIN PANDA Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
33,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CODUL EROULUI, WILLIAM H. McRAVEN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Codul eroului este omagiul vibrant pe care amiralul McRaven îl aduce eroilor reali, de zi cu zi, pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor, de pe câmpul de luptă până la spitale și campusuri universitare, care contribuie la salvarea lumii. În copilăria sa petrecută în Texas, Bill McRaven visa să fie supererou. Își dorea să-și pună pe spate o pelerină și să-și folosească superputerile pentru a salva Pământul de distrugere. Dar acel băiețel a crescut și a început să călătorească prin lume, întâlnind eroi peste tot – și niciunul dintre ei nu avea superputeri. Niciunul nu purta pelerină sau glugă. Dar cu toții aveau calități care le dădeau puterea să-i ajute pe alții, să facă lucruri importante, să salveze lumea: curaj – atât fizic, cât și moral; spirit de sacrificiu, simțul datoriei, integritate, capacitatea de a ierta. Codul eroului nu este un cifru, un puzzle sau un mesaj secret care trebuie descifrat. Este un cod de conduită, alcătuit din lecții despre virtuțile ce pot deveni temelia caracterului nostru pe măsură ce ne construim o viață demnă de onoare și respect. "Autorul reușește să demonstreze faptul că, pentru a se comporta excepțional, oamenii nu trebuie să se afle în circumstanțe excepționale. O carte profundă și însuflețitoare." - Kirkus Reviews „Această carte este despre eroi și despre virtuțile lor… Pentru unii, să trăiască conform Codului eroului este ceva firesc. Dar cei mai mulți dintre noi trebuie să învățăm cum să scoatem la lumină aceste calități. Trebuie să le identificăm în viețile altora și să încercăm să le oglindim în noi înșine." - William H. McRaven William H. McRaven (amiral în rezervă al Forțelor Navale ale SUA) este autorul cărților Fă-ți patul și Povești de pe mare, ambele bestselleruri New York Times. În cei 37 de ani de carieră în cadrul trupelor SEAL, a deținut funcții de comandă la toate nivelurile. În calitate de amiral, ultima lui însărcinare a fost aceea de comandant al tuturor forțelor pentru operațiuni speciale ale SUA. După retragerea din Forțele Navale, a fost rectorul Universității Texas System între anii 2015 – 2018. În prezent, locuiește în Austin (Texas) împreună cu soția sa, Georgeann. Categorii: Dezvoltare personala Limba: Romana Data publicării: 2021 Editura: Lifesy Traducatori: George Chirita Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm CODUL EROULUI, WILLIAM H. McRAVEN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CODUL PENTRU O MINTE EXTRAORDINARA, VISHEN LAKAHIANI Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Ce ai face dacă ai afla că tot ceea ce credem că știm despre modul în care funcționează lumea – ideile noastre privind dragostea, educația, spiritualitatea, munca și fericirea – se bazează pe Exreguli (reguli expirate), transmise din generație în generație, cu valabilitatea expirată de mult? Combinând gândirea computațională, teoria integrală, spiritualitatea modernă, biologia evoluționistă și umorul, autorul oferă un cadru revoluționar în 10 puncte pentru a înțelege și îmbunătăți eul uman. Vei învăța cum să influențezi realitatea, cum să aplici modele unice ca ingineria conștiinței care să te ajute să înveți și să te dezvolți cu viteze nebănuite. Vei învăța să lași o amprentă pozitivă în univers și să-ți descoperi chemarea.  Cadrul propus are la bază experiențele personale ale lui Lakhiani, cele 5 milioane de oameni la care a ajuns prin intermediul Mindvalley și 200 de ore de interviuri cu minți excepționale, printre care Elon Musk, Richard Branson, Ken Wilber, Arianna Huffington, Michael Beckwith, și alți lideri legendari.  Vishen Lakhiani este una dintre cele mai influente personalități din domeniul dezvoltării personale. Este fondator și CEO al Mindvalley, o companie cu 200 de angajați, specializată în proiectarea experiențelor educaționale, crearea de platforme digitale și aplicații care asigură funcționarea academiilor online de dezvoltare personală, mindfulness, productivitate și altele. Misiunea lui Vishen este să revoluționeze sistemul educațional global creând noi modele de sporire a potențialului pentru oamenii de pretutindeni. Categorii: Despre creier si gandire Limba: Romana Data publicării: 2017 Editura: Lifestyle Publishing Traducatori: Constantin Dumitru-Palcus Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm Titlu Original: The Code of the Extraordinary Mind: 10 Unconventional Laws to Redefine Your Life and Succeed On Your Own Terms CODUL PENTRU O MINTE EXTRAORDINARA, VISHEN LAKAHIANI Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
37,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Codul vindecarii - carte - Alexander Loyd, Ben Johnson - Lifestyle in 2001, Alexander Loyd a descoperit cum sa activeze functia fizica incorporata in or ganism care poate inlatura, in proportie de pana la 95%, sursa tuturor bolilor si starilor de rau. in acest caz, sistemul neuro-imunitar isi poate indeplini misiunea de a vindeca orice rau din or ganism. Descoperirile dr. Loyd au fost validate prin teste si marturii ale oamenilor din intrea ga lume, care au folosit sistemul Codul vindecarii pentru a corecta, practic, orice problema fizica, emotionala sau relationala, dar si pentru a avea succes deosebit in cariera. Testele doctorului Alexander Loyd au aratat ca exista un „cod universal al vindecarii" care poate ajuta la vindecarea celor mai multe probleme pentru cei mai multi oameni. cartea cuprinde si:• Cele sapte secrete ale vietii, sanatatii si prosperitatii;• Tehnica de 10 secunde a Impactului imediat pentru dezamorsarea stresului zilnic;• Detectorul de probleme sufletesti, singurul test care identifica problemele de baza printr-un raport personalizat si succint. "Am folosit aproape toate tehnologiile moderne, protocoale de tratament, tehnici, sisteme, filozofii si modalitati de vindecare atat din medicina alopata, cat si din cea alternativa, dar, daca ar fi sa aleg doar una, aceasta ar fi lucrarea dr. Loyd. Nu cunosc niciun alt proces care sa fie atat de ele gant in simplitatea lui, atat de usor de invatat, de profund eficient si, mai ales, etern. Cea mai buna recomandare pe care o pot face este sa spun ca il folosesc eu insumi, il folosesc pentru familia si pacientii mei." Merril Ken galera, medic, director medical la galera Center "Aproape ca trebuie sa treci printr-un proces ca acela din Codul vindecarii pentru a-ti schimba convingerilegresite care te impiedica sa ai viata si sanatatea pe care ti le doresti." Dr. Bruce Lipton , fost cercetator in domeniul biologiei celulei la Stanford si autor al bestsellerului Biology of Belief ALlexander Lloyd , detine doctorate in psihologie si medicina naturista. Cei 12 ani de cautare a unui tratament pentru depresia sotiei sale au dus la descoperirea sistemului Codul vindecarii in 2001. De atunci, cabinetul sau particular a devenit unul dintre cele mai mari de acest fel din lume, in conditiile in care mii de clienti din 50 de state americane si peste 140 de tari folosesc Codul vindecarii pentru a vindeca, practic, orice problema fizica, emotionala, de succes sau relationala. Ben Johnson , medic, specialist in osteopatie si medicina naturista, este fost director al Clinicii de recuperare imunologica din Atlanta,georgia. Dupa ce s-a tratat, in 2004, de boala Lougehring cu ajutorul Codului vindecarii, el a tinut prelegeri in toata lumea despre felul in care actioneaza acesta. Este singurul medic care a aparut in bine cunoscuta carte si in filmul pe DVD "The Secret". Caracteristici: Titlul original: The Healing Code Prezenta editie s-a publicat prin acord cugrand Central Publishing, Inc., New York, New York, USA. Traducere din limba engleza de: Delia Anghelescu Anul aparitiei: 2011 Autor: Alexander Loyd, Ben Johnson  ISBN: 978-606-92804-8-5  Nr. de pagini: 296 Colectia: Citeste sanatos Codul vindecarii - carte - Alexander Loyd, Ben Johnson - Lifestyle
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CONECTEAZA-TE, DAVID BRADFORD, CAROLE ROBIN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Un ghid revoluționar, care te învață cum să construiești relații pline de satisfacții cu colegii, prietenii, partenerii și familia, inspirat din programul de master „Dinamica interpersonală" (alintat de studenți „Touchy-Feely") susținut de autori la Școala de Afaceri a Universității Stanford.Capacitatea de a crea relații puternice cu ceilalți este esențială pentru o viață împlinită și pentru a deveni mai eficient la locul de muncă. Mulți dintre noi ne luptăm permanent să construim conexiuni personale și profesionale solide sau suntem incapabili să gestionăm dificultățile care apar în momentul în care devenim mai apropiați unii de alții. O relație excepțională – acea relație în care ne simțim pe deplin înțeleși și sprijiniți – poate părea ceva magic. Însă adevărul este că procesul de construire și hrănire a acestor relații este unul care poate fi teoretizat, învățat și aplicat.Câteva decenii la rând, David Bradford și Carole Robin au susținut prelegeri pe tema competențelor de relaționare (acele soft skills atât de căutate în ziua de azi) în cadrul programului de master al Școlii de Afaceri a Universității Stanford, au fost coach și consultanți pentru sute de directori executivi.  „Conectează-te" te învață cum să îți transformi relațiile superficiale în unele excepționale cultivând autenticitatea, vulnerabilitatea și onestitatea, fiind dispus să soliciți și să oferi ajutor, să îți asumi angajamente și să gestionezi productiv conflictele. Conceptele autorilor sunt exemplificate cu studii de caz și susținute de rezultatele cercetărilor în domeniu. Cartea este o resursă importantă pentru oricine dorește să-și îmbunătățească relațiile existente și să construiască relații noi, în orice etapă a vieții sale. Acum e mai clar decât oricând că pentru a avea o viață satisfăcătoare și sănătoasă e esențial să-ți clădești relații excepționale. «Conectează‑te» este o carte practică și universală, pe care o recomand cu încredere; ne arată că, învățând să ne conectăm cu noi înșine, ne putem conecta mai ușor cu ceilalți și putem construi relații înfloritoare." — Arianna Huffington, fondatoare și manager executiv al companiei Thrive Global Categorii: Dezvoltare personala Limba: Romana Data publicării: 2022 Editura: Lifestyle Publishing Traducatori: Otilia Tudor Nr Pag: 368 Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm CONECTEAZA-TE, DAVID BRADFORD, CAROLE ROBIN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CUM NE PUTEM SCHIMBA, KATY MILKMAN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Katy Milkman si-a dedicat cariera de profesor universitar studierii schimbarii comportamentului. Inginer de formatie, ea abordeaza fiecare dificultate ca pe o problema care trebuie rezolvata. Astfel, ea considera ca, pentru a obtine schimbari durabile, esential este nu sa-ti stabilesti obiective din ce in ce mai indraznete sau sa-ti intaresti obiceiurile bune, ci sa-ti alegi cea mai buna strategie. Pornind de la cercetarile autoarei si ale colaboratorilor ei stiintifici, cartea ofera metode pentru identificarea si depasirea celor mai comune bariere in calea schimbarii, cum ar fi impulsivitatea, tergiversarea, lenea sau uitarea Fie ca esti manager, coach sau profesor care doreste sa ii ajute pe altii sa se schimbe, ori te straduiesti sa obtii o schimbare in viata ta, aceasta carte iti ofera un plan valoros, bazat pe cercetari stiintifice, pentru a-ti realiza obiectivele si a face schimbari care sa dureze toata viata. Categorii: Dezvoltare personala Limba: Romana Data publicării: 2022 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 288 Traducatori: Mirela Mircea Dimensiuni:l: 13cm | H: 20cm CUM NE PUTEM SCHIMBA, KATY MILKMAN Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
61,95 RON
TVA inclus
In Stoc
CUM SA AI LOC IN CASA, LU WEI, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Ai senzatia ca haosul a pus stapanire pe casa ta, ca ai prea multe lucruri si nu mai ai loc nici ca sa respiri?  Nu-ti face griji pentru ca ai in fata ta ghidul care te va indruma cum sa-ti organizezi locuinta, sa-ti redistribui mobilierul, sa valorifici cat mai bine lumina, sa pui ordine in fiecare colt al casei tale si, de ce nu, chiar in viata ta. Daca Marie Kondo ne indeamna sa pastram numai lucrurile care ne aduc bucurie si sa pretuim ceea ce avem, LuWei ne invata cum sa ne aranjam si sa ne organizam locuinta in asa fel incat sa ne simtim cu adevarat 'acasa' si sa putem aprecia pe deplin spatiul si obiectele din jurul nostru. Lu Wei si-a ilustrat cu peste 300 de desene sugestive sfaturile si ideile inovatoare care te vor ajuta sa-ti rezolvi problemele legate de depozitare si sa traiesti intr-o casa curata si ordonata. Lu Wei, de profesie arhitect, si-a transformat obsesia pentru ordine in profesie, fiind unul dintre cei mai cautati consultanti de design interior din China. Cu o experienta de 13 ani, dupa 20 000 de locuinte proiectate si 150 000 de case decorate, autoarea a sintetizat in paginile acestui volum ideile esentiale pentru amenajarea unei locuinte bine organizate si primitoare. Categorii: Casa, gradina, familie, Obiceiuri si stil de viata Limba: Romana Data publicării: 2018 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 328 Traducatori: Ianina Marinescu Dimensiuni: l: 13cm | H: 18cm CUM SA AI LOC IN CASA, LU WEI, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
52,95 RON
TVA inclus
In Stoc
DALAI LAMA: O VIATA EXTRAORDINARA, ALEXANDER NORMAN, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING “Un tablou complet al gândirii lui Dalai Lama și al viziunii sale despre lume.” – Publishers Weekly O poveste șocantă, dar și o sursă de inspirație — prima biografie oficială a lui Dalai Lama scrisă de un cunoscut erudit tibetan. Cartea redă odiseea uluitoare a lui Dalai Lama: pornind dintr-un sat izolat din Tibet, a ajuns în postura de lider spiritual și politic al uneia dintre cele mai profunde și complexe tradiții culturale din lume. Autorul arată că, pe lângă extraordinarele abilități politice ale lui Dalai Lama, surprinzătoare sunt și practicile sale spirituale, cu rădăcini în magie, viziune și profeție — multe dezvăluite pentru prima dată în acest volum. „Impresionantă prin claritate, această biografie este cea mai detaliată și exactă de până acum (…) și se încheie cu o previziune pătrunzătoare a moștenirii celui de-al 14-lea Dalai Lama, precum și o evaluare lucidă a provocărilor cu care se va confrunta succesorul său.” - New York Times Book Review  „Norman îi face un portret bine documentat acestui personaj respectat în întreaga lume pentru bucuria, generozitatea și compasiunea sa; (...) o privire cuprinzătoare asupra lui Dalai Lama și a lumii sale tumultuoase.” – Kirkus Review ALEXANDER NORMAN l-a cunoscut pe Dalai Lama cu 30 de ani în urmă. De atunci, a colaborat cu liderul tibetan pentru scrierea mai multor cărți, inclusiv a autobiografiei Libertate în exil, și este și autorul unei apreciate istorii a liderilor spirituali tibetani. A scris și discursuri pentru Dalai Lama și este președintele asociației de caritate Help Tibet, cu sediul la Londra. Categorii: Minte, corp, spirit Limba: Romana Data publicării: 2021 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 512 Traducatori: Ruxandra Chirita Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm DALAI LAMA: O VIATA EXTRAORDINARA, ALEXANDER NORMAN, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
2
56,95 RON
TVA inclus
In Stoc
DE CE NE INBOLNAVIM, DR. BENJAMIN BIKMAN, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Cum să combați cauza ascunsă a majorității bolilor cronice. Cuvânt-înainte de Jason Fung, autorul bestsellerului Codul greutății corporale. Suntem bolnavi. Oameni din lumea întreagă se luptă cu boli care altădată erau considerate rare. Cancerul, bolile cardiace, boala Alzheimer și diabetul afectează milioane de oameni în fiecare an. Mulți alții se luptă cu hipertensiunea, obezitatea, steatoza hepatică, demența, valori scăzute ale testosteronului, dereglări menstruale și infertilitate, alături de multe altele. Tratăm simptomele, fără să realizăm că toate aceste boli au ceva în comun. Fiecare dintre ele este cauzată sau înrăutățită de o afecțiune cunoscută drept rezistența la insulină. Iar tu s-ar putea să o ai. În De ce ne îmbolnăvim, dr. Benjamin Bikman, renumit om de știință și profesor universitar de psihopatologie, explorează motivele pentru care rezistența la insulină a devenit atât de răspândită și de ce este atât de importantă. Dacă nu o vom recunoaște și nu vom face eforturi să inversăm această tendință, bolile cronice grave se vor răspândi din ce în ce mai mult. Dar eliminarea rezistenței la insulină este posibilă, iar dr. Bikman oferă un plan bazat pe dovezi științifice pentru a o stopa și a o preveni, un program care conține liste de alimente sănătoase, sugestii de meniuri, exerciții fizice ușoare și multe altele. Plină de cercetări surprinzătoare și sfaturi practice, cartea aceasta te va ajuta să câștigi controlul asupra sănătății tale. Categorii: Medicina naturista, ingrijire. Limba: Romana Data publicării: 2022 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 384 Traducatori: Roxana Birsanu Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm DE CE NE INBOLNAVIM, DR. BENJAMIN BIKMAN, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
46,95 RON
TVA inclus
In Stoc
DESCOPERA-TI AMINTIRILE ASCUNSE SI ADEVARATUL EU, DR. MENIS YOUSRY, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING De dinainte de a ne naşte şi până la o anumită vârstă, experienţele legate de lumea în care trăim şi de părinţii noştri ne formează într-un mod pe care nu îl conştientizăm. În copilărie, creierul nu ne este îndeajuns de dezvoltat încât să înţeleagă primele noastre experienţe şi astfel ele devin amintiri nerezolvate, inconştiente. Astăzi, ca adulţi, unele dintre răspunsurile noastre la situaţii şi evenimente sunt reacţii la un trecut care nu mai există. Ele au devenit refl exe protectoare automate care ne împiedică să obţinem ceea ce ne dorim. Cartea de faţă prezintă undele de influenţă puternice şi invizibile care ne determină acţiunile, ne leagă de trecut şi ne blochează în prezent. Cu ajutorul unor exerciţii simple dar eficiente putem recunoaşte cu exactitate cum sunt conectate acţiunile noastre de astăzi cu experienţele din copilăria timpurie, cu relaţiile cu părinţii, dar şi cu generaţiile, istoria şi cultura trecutului. Categorii: Identitate, personalitate Limba: Romana Data publicării: 2015 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 208 Traducatori: Alexandra Macsim Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm DESCOPERA-TI AMINTIRILE ASCUNSE SI ADEVARATUL EU, DR. MENIS YOUSRY, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
37,95 RON
TVA inclus
In Stoc
DIMINEATA MIRACULOASA, HAL ELROD, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Bestseller international tradus in 27 de limbi! "Hal Elrod este un geniu si cartea lui a fost magica pentru viata mea." Robert Kiyosaki, autorul bestsellerului Tata bogat, tata sarac . Ce-ar fi daca te-ai trezi maine dimineata si, ca prin miracol, toate aspectele vietii tale s-ar transforma? Ce ar fi diferit? Ai fi mai fericit? Mai sanatos? Cu mai mult succes? Intr-o forma mai buna? Ai avea mai multa energie? Mai putin stres? Mai multi bani? Relatii mai bune? Care dintre problemele tale ar fi rezolvate? Ce-ar fi daca ti-as spune ca exista un secret "nu tocmai evident" care iti va transforma in mod garantat viata, mai rapid decat ai crezut c-ar fi posibil? Ce-ar fi daca ti-as spune ca ai nevoie doar de 6 minute pe zi? Dimineata miraculoasa, o metoda practicata de sute de mii de oameni din lumea intreaga, ar putea fi cea mai simpla cale de a-ti crea viata pe care ti-ai dorit-o intotdeauna. Esti gata? Un capitol nou din viata ta este pe cale sa inceapa. Categorii: Dezvoltare personala Limba: Romana Data publicării: 2018 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 192 DIMINEATA MIRACULOASA, HAL ELROD, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
42,95 RON
TVA inclus
In Stoc
DOVADA LUMII DE DINCOLO, DR. EBEN ALEXANDER, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING Dovada lumii de dincolo adusa de un neurochirurg! Doctorul Eben Alexander este dovada vie a vietii de dupa viata. UN OM DE STIINTA ADUCE DOVADA LUMII DE DINCOLO Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boala extrem de rara. Timp de sapte zile s-a aflat în coma. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau sa întrerupa tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta. Însanatosirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevaratul miracol al povestii sale se afla altundeva. Cât timp corpul lui a zacut în coma, Alexander a calatorit dincolo de aceasta lume si a întâlnit o fiinta angelica. Aceasta l-a calauzit în cele mai departate tarâmuri ale existentei superfizice. Acolo s-a întâlnit si a vorbit cu sursa Divina a universului însusi. Înainte de aceasta calatorie, el nu gasea împacare între cunostintele de neurochirurg si credinta în ceruri, Dumnezeu sau suflet. Astazi, Alexander este convins ca adevarata sanatate nu poate fi dobândita decât atunci când realizam ca Dumnezeu si sufletul sunt reale si ca moartea nu reprezinta sfârsitul existentei personale, ci doar o tranzitie. Dr. Eben Alexander a fost în ultimii 25 de ani neurochirurg universitar, lucrând timp de 15 ani la Brigham & Women si la Spitalul pentru copii din Boston al Facultatii de Medicina Harvard. Categorii: Alte religii si credinte Limba: Romana Data publicării: 2013 Editura: Lifestyle Publishing Nr Pag: 192. DOVADA LUMII DE DINCOLO, DR. EBEN ALEXANDER, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
42,95 RON
TVA inclus
In Stoc
E POSIBIL SA GRESESC, BJORN NATTHIKO , CAROLINE BANKLER , NAVID MODIRI, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING La 26 de ani, Björn Natthiko Lindeblad a abandonat o carieră promițătoare, a renunțat la toate bunurile și i-a părăsit pe cei dragi, pentru a deveni călugăr budist. În această carte își împărtășește revelațiile obținute cu dificultate, referitoare la modul în care poți trăi o viață în care să fii mai prezent, precum și la cele mai importante lucruri în momentul în care se apropie sfârșitul vieții. Rezultatul este o ultimă lecție tulburător de frumoasă, puternică și stringentă despre cum putem trăi mai împăcați cu noi înșine, pentru a ajunge să acceptăm acea nesiguranță care este parte din tot ceea ce facem. Ce anume ne ajută să ne gestionăm viața, pe măsură ce se desfășoară în fața ochilor noștri? Să trăim liberi, să rămânem smeriți și să găsim alinare în vremurile grele? Nesiguranța și îndoiala sunt o parte naturală a vieții. Nu ne alegem gândurile. Nu controlăm forma pe care acestea o iau sau ceea ce ne vine în minte. Putem doar alege să le credem sau nu. Aducând în viața noastră de zi cu zi o infuzie de iubire, grație divină și umor fin, această carte ne ajută pe toți să gestionăm mai bine realitățile vieții moderne. Categorii: Minte, corp, spirit Limba: Romana Data publicării: 2022 Editura: Lifestyle Publishing Titlu Original: Jag kan ha fel och andra visdomar fran mitt liv som buddhistmunk Dimensiuni: l: 20cm | H: 13cm E POSIBIL SA GRESESC, BJORN NATTHIKO , CAROLINE BANKLER , NAVID MODIRI, Carte - LIFESTYLE PUBLISHING
2
37,95 RON
TVA inclus
In Stoc
(5/5) on 1 rating(s)
Enzima intineririi - carte - Hiromi Shinya Inversarea procesului de imbatranire, vitalizarea celulelor, refacerea vigorii corporale In cartea deschizatoare de drumuri Enzima miracol, dr. Shinya isi prezenta teoria enzimelor sursa si modul in care acestea influenteaza longevitatea. in cartea de fata, autorul introduce ideea unei noi categorii de enzime, capabile sa inverseze deteriorarile produse de inaintarea in varsta prin curatarea celulelor senescente sau „zombi", pe care ultimele cercetari stiintifice le arata ca fiind cauza principala a imbatranirii. In paginile cartii de fata vei afla:• cum reusesc enzimele intineririi sa distruga celulele zombi;• de ce alimentele de culoare visinie contribuie la imbunatatirea vederii si a memoriei; de asemenea, este prezentat un plan complet cu ajutorul caruia poti sa-ti activezi enzima intineririi si sa-ti revitalizezi sanatatea.• totul despre comutatorul cancerului;• de unde stiu celulele ce trebuie sa faca.Stim ca un numar tot mai mare de oameni sufera de dementa, de Alzheimer sau de efectele unui atac cerebral. Celulele imbatranite pot sa ne faca, de asemenea, mai sensibili la bolile infectioase. Aceste celule pot chiar sa duca la cancer. Esenta vitalitatii si sanatatii noastre este data de buna functionare a celulelor organismului.Doctorul Hiromi Shinya este inventatorul chirurgiei colonoscopice, contribuind si la proiectarea instrumentului folosit in acest tip de operatii. Printre cele peste 300 000 de persoane tratate de el, s-au numarat presedinti de tari, prim-ministri, staruri de film, muzicieni celebri. In prezent, este profesor de chirurgie la Colegiul de Medicina Albert Einstein din New York si seful Unitatii de Chirurgie Endoscopica de la Centrul Medical Beth Israel. Caracteristici: Numarul de pagini: 152 Formatul in cm. (l x L): 13 x 20 I.S.B.N.: 978-606-8566-03-0 Traducerea: Liviu Mateescu Titlul original: The Rejuvenation Enzyme. Reverse Ageing, Revitalise Cells, Restore Vigor Enzima intineririi - carte - Hiromi Shinya
1
2
42,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Enzima miracol carte, Hiromi Shinya Enzimele sunt cheia sanatatii tale. Afla de ce! Un mega-bestseller in tara de origine a autorului, Japonia, cartea de fata prezinta teoria lui privind enzima sursa. In esenta, el identifica o enzima precursoare pe care organismul o transforma in enzimele specifice necesare pentru a sustine, mentine sau repara corpul si functiile sale. Adevaratul mesaj al cartii este: stilul de viata este fundamental pentru sanatate. -- Publisher’s Weekly DR. SHINYA, gastroenterolog de renume mondial, si-a petrecut viata efectuand cercetari empirice pe subiectul digestiei umane. A produs o revolutie in medicina descoperind enzima fundamentala miraculoasa. In cartea de fata autorul ne explica pe larg cum functioneaza enzimele si cum sunt acestea afectate ca urmare a unui stil de viata necorespunzator. Ne este perfect la indemana sa fim plini de viata si sanatosi, de indata ce intelegem care este cheia codului vietii, si anume, factorul enzimatic. Citind cartea de fata, vei afla: Cum sa arati mai tanar si sa intarzii imbatranirea Cum sa-ti intaresti sistemul natural de aparare al organismului Cum sa ajungi sanatos la 100 de ani Conceptii gresite legate de multe tendinte alimentare De ce consumul de lactate poate provoca osteoporoza Relatia inseparabila dintre corpul omenesc si pamant Cum activeaza dragostea sistemul imunitar. Urmand recomandarile doctorului Shinya vom scadea in greutate, vom fi in forma, vom economisi bani si ne vom bucura de o viata indelungata si sanatoasa. Doctorul Hiromi Shinya este inventatorul chirurgiei colonoscopice, contribuind si la proiectarea instrumentului folosit in acest tip de operatii. Printre cele peste 300 000 de persoane tratate de el, s-au numarat presedinti de tari, prim-ministri, staruri de film, muzicieni celebri. In prezent, este profesor de chirurgie la Colegiul de Medicina Albert Einstein din New York si seful Unitatii de Chirurgie Endoscopica de la Centrul Medical Beth Israel. Enzima miracol carte, Hiromi Shinya