Seminte de susan negru 150g - Solaris

Seminte de susan negru 150g - Solaris
zoom_out_map
chevron_left chevron_right
12,95 RON
TVA inclus

Stoc sincronizat: Ieri la ora 22:48

  • Depozit/Furnizor 500+ buc.
check Stoc furnizor - livrare in 2-4 zile lucratoare

Pretul afisat este valabil pentru comenzile online, pretul din fiecare locatie poate varia.

Descriere Seminte de susan negru 150g - Solaris

Seminte de susan negru 150g - Solaris

Semintele de susan negru sunt foarte populare in bucataria asiatica.

Micuțele semințe de susan negru provin, întocmai precum susanul alb, din păstăile plantei Sesamum indicum, ce aparține familiei Pedaliaceae. Fiecare păstaie de susan conține o mulțime de semințe. Culoarea semințelor de susan poate varia de la crem la auriu, gri, maro și până la negru, în funcție de varietate. Susanul negru are un gust mai intens, puțin mai amar decât susanul alb, însă ambele tipuri de susan reprezintă surse excelente de fitonutrienți, antioxidanți, fibre și diverși alți nutrienți benefici pentru sănătate.

Susanul reprezintă una dintre cele mai vechi plante cultivate din lume, istoria îndelungată a acestuia dezvăluind faptul că este utilizat de aproximativ 3000 de ani în scop alimentar mai ales, pentru obținerea uleiului de susan, dar și ca remediu tradițional medicinal pentru diverse afecțiuni. Conform unor dovezi arheologice, procedeul de extragere a uleiului din semințele de susan datează cu 900-700 ani î.Hr și a fost folosit în acele timpuri pe teritoriul Turciei de astăzi, iar semințele sunt cunoscute și utilizate în China de cel puțin 2000 de ani. În cadrul multor culturi străvechi, semințele de susan au fost considerate un simbol al nemuririi, fiind folosite în cadrul ceremoniilor funerare.

Deși originea susanului este oarecum incertă, unele surse afirmând că acesta este originar din Asia, în timp ce altele indică estul Africii ca loc de proveniență a susanului, în zilele noastre, susanul negru este accesibil în orice colț al lumii te-ai afla. Principalele țări producătoare de susan negru sunt: India, China, Nigeria, Myanmar, Tanzania.

Te invităm să rămâi alături de noi pentru a descoperi și alte informații interesante despre susanul negru, beneficiile pe care le conferă consumul acestuia, precum și unele modalități în care poți integra semințele de susan negru în alimentația ta.

Valori nutriționale

  • Susanul negru este o sursă bogată în special de lipide (49,7%), din care doar 7% reprezintă acizi grași saturați, restul de 42,7% fiind constituit din grăsimi sănătoase polinesaturate și mononesaturate și din acizi grași Omega 6, Omega 9 și Omega 3.
  • Aportul de glucide este de aproximativ 23,4%, cu un conținut infim de zaharuri (0,3%). Semințele de susan negru conțin un procent considerabil de proteine (17,7%) și de fibre (11,8%), iar aportul caloric este de 573 kilocalorii în raport cu 100 g de semințe de susan. Indicele glicemic este mic și nu conțin gluten.
  • În ceea ce privește micronutrienții, susanul negru conține următoarele vitamine și minerale:
  • vitamine – B1 și B6 (mai ales), dar și B3, B9, B7 (colină), B2, vitamina A și vitamina E;
  • minerale – calciu, magneziu, fier, fosfor, zinc, seleniu, cupru, mangan.
  • Alte substanțe bioactive importante din compoziția semințelor de susan negre sunt lignanii sesamină și sesamol (polifenoli cu proprietăți antioxidante), tocoferolii, lecitina (în proporție considerabilă) și cei 9 aminoacizi esențiali. Susanul negru reprezintă, totodată, una dintre cele mai bogate surse de fitosteroli, în special de beta-sisterol.

Beneficiile semințelor de susan negru

Datorită compoziției bogate în fitochimicale și alți nutrienți valoroși, cu proprietăți importante pentru buna funcționare a organismului, susanul negru îți poate aduce o mulțime de beneficii atunci când îl incluzi în dieta ta. Iată o parte dintre beneficiile evidențiate de unele studii științifice:

  • proprietăți antioxidante – semințele de susan negru sunt o sursă importantă de antioxidanți (în special sesamină și sesamol) și alți polifenoli care au rolul de a proteja organismul împotriva stresului oxidativ care, dacă durează un timp îndelungat, ar putea declanșa apariția și dezvoltarea unor afecțiuni cronice precum diabetul, cancerul și afecțiunile cardiovasculare. De asemenea, pot preveni deteriorarea celulară și au un efect anti-îmbătrânire.
  • conferă sănătate oaselor – conținutul considerabil de calciu și zinc al semințelor de susan negru poate susține și întreține masa osoasă, prevenind apariția unor afecțiuni ale sistemului osos, precum osteoporoza. De asemenea, poate întări și poate facilita dezvoltarea sistemului osos în cazul copiilor.
  • mențin sănătatea inimii - semințele de susan negru sunt bogate în magneziu care ajută la prevenirea hipertensiunii. De asemenea, grăsimile polinesaturate, precum și lignanul sesamină contribuie la menținerea tensiunii arteriale în parametrii normali. Fitosterolii din compoziția susanului negru contribuie la scăderea colesterolului LDL, scăzând incidența aterosclerozei și a altor afecțiuni cardiovasculare.
  • potențiale proprietăți anticancer – conform studiilor realizate, în special compușii sesamină și sesamol din compoziția susanului negru posedă unele proprietăți anticancer. Aceste cercetări au evidențiat capacitatea acestor micronutrienți de a combate stresul oxidativ și de a regla diferite stagii din ciclul de viață al celulei, precum și unele căi de semnalizare, toate acestea având un rol important în stoparea dezvoltării cancerului. Sesamina are un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în declanșarea apoptozei (moartea celulelor canceroase) și în autofagie (îndepărtarea celulelor deteriorate).
  • mențin tinerețea și frumusețea pielii – semințele, precum și uleiul obținut din semințe de susan conțin anumiți nutrienți benefici pentru piele și păr, precum: acizi grași, zinc, fier, tocoferoli. Aceștia pot proteja pielea de efectele nocive ale razelor ultraviolete, pot preveni apariția ridurilor și îmbătrânirea pielii. Vitamina E hidratează pielea și elimină toxinele, protejând-o împotriva deteriorărilor de orice fel.
  • susține buna funcționare a sistemului digestiv – acizii grași din semințele de susan lubrifiază intestinele, în timp ce conținutul bogat în fibre poate stimula peristaltismul intestinal. În acest mod, consumul de susan negru poate preveni constipația și indigestia și poate ameliora unele simptome cauzate de sindromul colonului iritabil, hemoroizi și alte tulburări de natură gastrointestinală. Măcinarea susanului sau înmuierea semințelor peste noapte pot ajuta la o și mai bună digestie și asimilare a acestora.
  • supliment tonic, energizant – semințele de susan sunt recomandate în cazurile de oboseală cronică, în perioadele de convalescență și devitalizare. Conținutul bogat în vitamine, minerale și macronutrienți face ca o singură lingură de semințe de susan (eventual râșnite și transformate într-o pulbere) să fie suficientă pentru ca organismul să se simtă energizat și revigorat.

Mod de utilizare:

Este foarte ușor să încorporezi susanul negru în dieta ta, bucurându-te în același timp de beneficiile pe care ți le oferă alimentația sănătoasă. Susanul negru este un aliment foarte popular în special în bucătăria asiatică și este folosit mai ales în gastronomia japoneză și chineză, pentru a oferi o aromă aparte salatelor, brânzei tofu, dressing-urilor, sosurilor, dar și preparatelor dulci (diverse prăjituri, biscuiți, înghețată) și pentru unele băuturi.

Japonezii obișnuiesc să prăjească ușor semințele de susan (uneori o combinație de susan alb cu susan negru), după care le macină și le amestecă cu sare, rezultând un condiment specific, o alternativă inedită la sarea obișnuită. Acest condiment se numește „Goma-shio” și poate fi adăugat la orez. Susanul negru este folosit și pentru prepararea dulciurilor, un alt exemplu japonez fiind „Nuri goma”, o pastă obținută din semințe de susan negru prăjite, măcinate și amestecate cu miere. Această pastă este folosită în special pentru prepararea înghețatei. În India, susanul negru este amestecat cu un îndulcitor și cu alte ingrediente pentru a se prepara un fel de bomboane delicioase.

Poți folosi susanul negru întocmai ca pe cel alb, adăugându-l la o mulțime de preparate. Își sugerăm în continuare câteva modalități în care poți consuma semințe de susan negru.

  • presară semințe de susan negru în compoziția produselor de patiserie (covrigi, pâine, lipii, sărățele, crackerși);
  • adaugă susan negru la orez, tăiței (noodles), la legume călite în tigaie, la salate (de varză, spanac sau un mix de frunze);
  • integrează susan în sosuri, dressing-uri (pentru salate sau pentru „pachețelele de primăvară) și marinade pentru carne;
  • presară câteva semințe de susan negru la sushi (chiar și la cel vegetarian);
  • transformă în făină semințele ușor prăjite de susan negru, în combinație cu susan alb și pregătește propria rețetă de tahini (pastă de susan), adăugând ingredientele dorite;
  • creează amestecuri pentru vitalizare, pe care să le consumi pe post de gustare energizantă. Poți crea o variantă sărată (similară preparatului japonez Goma-shio) sau una dulce (similară cremei „Nuri goma”), după propriile gusturi, preferințe și necesități. Pentru amestecul sărat, prăjește ușor susanul, transformă-l în făină și adaugă la această făină sare, după gust. În varianta dulce, urmează primi doi pași enumerați anterior, având grijă ca la ultima etapă să înlocuiești sarea din amestec cu un îndulcitor lichid pe care îl preferi (miere, sirop de agave, sirop de arțar etc). Poți combina susanul negru cu cel alb pentru a realiza atât compoziția dulce, cât și pe cea sărată.
  • presară susan negru în iaurt (inclusiv vegetal), în unele smoothie-uri, în compoziția unor budinci, în crema de ciocolată, la trufe;
  • adaugă câteva semințe de susan sau făină de susan negru la batoanele proteice sau la fursecuri, biscuiți, bomboane, la halva.

Este recomandat ca atunci când folosești susan negru să îl macini și să îl transformi în făină sau să îl lași la înmuiat câteva ore. În acest mod, digestia se va realiza mai ușor și vei putea asimila toți nutrienții din semințele de susan. Prin hidratarea susanului, va fi facilitată absorbția calciului și a celorlalte minerale din compoziția acestuia și vor fi reduse efectele acidului oxalic, un antinutrient care poate împiedica absorbția eficientă a acestor nutrienți.

Contraindicații

În ceea ce privește semințele de susan negru, contraindicațiile se rezumă la doar câteva situații particulare în care este sugerată respectarea unor precauții. În afară de aceste excepții, consumul de susan negru nu prezintă efecte adverse pentru majoritatea persoanelor care îl folosesc în alimentație, în doze alimentare, obișnuite. Susanul negru este contraindicat în cazul:

  • alergiei la susan – semințele de susan se numără printre principalii alergeni din alimentație. Poți experimenta o reacție alergică dacă sistemul imunitar reacționează negativ, în mod exagerat, la o anumită proteină. Simptomele unei reacții alergice pot fi: prurit, inflamații ale gâtului, buzelor, limbii sau feței, dificultăți de respirație, anxietate, slăbiciune, crampe, vomă, diaree.
  • diareei acute sau cronice – consumul unei cantități foarte mari, excesive, de semințe de susan poate crea o motricitate intestinală accentuată, acționând ca un laxativ care stimulează activitatea intestinală și eliminarea scaunelor. Persoanelor care prezintă un tranzit intestinal accentuat și unele simptome specifice diareei le este indicată reducerea consumului de semințe de susan negru la minim sau încetarea consumului.
  • litiazei renale – se indică precauții în consumul susanului negru din pricina conținutului de acid oxalic care, în cazul persoanelor cu o sensibilitate renală, se poate acumula la nivelul rinichilor, formând fragmente de oxalați de calciu care se pot dezvolta și pot forma cristale sau pietre la rinichi.
  • Recomandăm, de asemenea, ca persoanele care prezintă diverse afecțiuni gastrice sau alte afecțiuni grave să solicite opinia unui specialist medical înainte de consumul susanului negru.

Mod de prezentare:

  • Punga a 150 grame

Seminte de susan negru 150g - Solaris

12,95 RON
TVA inclus
check Stoc furnizor - livrare in 2-4 zile lucratoare

Pretul afisat este valabil pentru comenzile online, pretul din fiecare locatie poate varia.

Afiseaza mai multe informatii

Intrebari despre Seminte de susan negru 150g - Solaris

Nu exista intrebari momentan


Intrebarea ta a fost trimisa catre echipa noastra. Multumim!
Adauga o intrebare
Ascunde formularul
Captcha
  • Livrare gratuita la comenzi peste 200 Lei
    Livrare gratuita la comenzi peste 250 Lei
    (CURIER si EASYBOX)
  • 30 de zile drept de retur
    30 de zile drept de retur
  • Tranzactiile sunt securizate
    Tranzactiile sunt securizate
  • Promotii zi de zi
    Promotii zi de zi

 Recenzii Seminte de susan negru 150g - Solaris

 (5/5)  - 1 calificative - 1 recenzii
Vezi distributia calificativelor Acorda un calificativ
De (Bucuresti, Romania) la   01 Sep 2021
(5/5

Am facut o alegere buna cu Seminte de susan negru, sunt fericita. Experienta foarte buna pe site. Am mai incercat Solaris si toate au fost faine.

Descriere
Fisa tehnica
15681
5941828012590
Disclaimer

Produsul Seminte de susan negru 150g - Solaris din categoria Susan integral este un produs natural care:

  • nu necesita prescriptie medicala, 
  • nu inlocuieste o dieta variata si echilibrata, 
  • nu inlocuieste un mod de viata sanatos
  • nu inlocuieste un tratament prescris de medic.

Va sugeram sa va adresati medicului sau farmacistului dumneavoastra inainte de a implementa orice programe noi de dieta, exercitii fizice si suplimente alimentare, mai ales daca aveti afectiuni medicale preexistente, daca luati alte medicamente, remedii sau alte produse similare.

Informatiile de pe aceasta pagina are scop educativ si informativ, pot fi incomplete sau neactualizate la zi si ele nu sunt menite sa inlocuiasca sfatul medicului sau farmacistului dumneavoastra.

Organismul fiecarei persoane este unic si astfel diferit de al altora, asadar rezultatele pot varia de la o persoana la alta in functie de varsta, stilul de viata, starea de sanatate dar si de alti factori. Nu este obligatoriu sau de la sine inteles sa obtineti rezultatele pe care le asteptati sau cele obtinute deja de persoanele care au utilizat aceleasi produse.

Informatiile referitoare de pe pagina produsului Seminte de susan negru 150g - Solaris, nu constituie recomandări sau garantii ale rezultatelor pe care le veți obtine.

Cititi cu atentie prospectul produselor si cereți sfatul medicului sau farmacistului dumneavoastra!

Modul de administrare sau utilizare al Seminte de susan negru 150g - Solaris este orientativ; medicul, farmacistul sau terapeutul dumneavoastra va poate recomanda doze mai mari sau mai mici, adaptate nevoilor, afectiunilor, greutatii sau situatiei dumneavoastra.

--------------------------------------------

Farmacia Minunata - Minunea Naturii constientizeaza importanta informatiilor prezentate in pagina produsului Seminte de susan negru 150g - Solaris si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Situatie in care informatiile prezentate despre Seminte de susan negru 150g - Solaris pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil. 

Descrierea Seminte de susan negru 150g - Solaris, precum si a tuturor produselor sau a serviciilor disponibile pe www.minuneanaturii.ro (prin text, imagini, video etc.) nu reprezinta o obligatie contractuala din partea Farmacia Minunata SRL, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare. Implicit Farmacia Minunata S.R.L. nu isi asuma raspunderea pentru eventualele erori de pret sau stoc. Aceste erori nu obliga Farmacia Minunata  S.R.L. la nicio actiune. Preturile si disponibilitatea produselor comercializate de catre Farmacia Minunata SRL prin intermediul www.minuneanaturi.ro pot suferi modificari ulterioare, acest aspect fiind influentat de factori externi precum politica de preturi a distribuitorilor sau disponibilitatea produselor pe stocul acestora. De asemenea, Farmacia Minunata S.R.L. isi rezerva dreptul de a corecta eventuale omisiuni sau erori in afisare care pot surveni in urma unor greseli de dactilografiere, lipsa de acuratete sau erori ale produselor, fara a anunta in prealabil.