Pagina 47 - Carti

Carti - descopera oferta de produse de pe minuneanaturii.ro

38,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Efectul umbrei - carte - DEEPAK CHOPRA, MARIANNE WILLIAMSON, DEBBIE FORD - Adevar Divin Umbra există în fiecare dintre noi. Ea face parte integrantă din noi. Din păcate, noi ne petrecem o mare parte din viaţă fugind de ea. Departe de a fi atât de înspăimântătoare cum credem, latura noastră întunecată ne promite o viaţă mai bună şi mai împlinită. Umbra noastră se manifestă în fiecare zi. Ea este motivul pentru care ne înfuriem atunci când un prieten apare la întâlnire cu zece minute mai târziu, pentru care ţipăm la părinţii sau la copiii noştri, chiar dacă aceştia nu au greşit cu nimic, şi pentru care ne sabotăm propriul succes în momentele cele mai nepotrivite cu putinţă. Atât timp cât nu ne vom accepta natura dualistă, noi vom continua să ne rănim pe noi înşine şi pe cei dragi, dar şi să ne ignorăm potenţialul real. Deepak Chopra, Debbie Ford şi Marianne Williamson – toţi autori ai unor bestselleruri din lista ziarului New York Times şi maeştri de recunoaştere internaţională – s-au reunit pentru a-şi împărtăşi cunoaşterea legată de cel mai important obstacol în calea fericirii noastre: umbra. Fiecare din cei trei aduce lumină (în secţiunea din carte care le este consacrată) asupra acelor aspecte ale fiinţei noastre pe care le negăm, dar care ne controlează totuşi viaţa. Noi nu putem descoperi altfel darurile naturii noastre autentice decât prin acceptarea umbrei noastre. Combinând înţelepciunea a trei experţi, cartea Efectul umbrei reprezintă un ghid practic şi profund care ne poate ajuta să descoperim darurile pe care le ascunde umbra noastră. Cei trei autori ridică vălul sinelui nostru fals şi ne arată ce se ascunde în spatele acestuia, eliberându-ne astfel de trecut şi îndemnându-ne să ne continuăm călătoria către desăvârşire. Atunci când nu ne vom mai trăi viaţa pe jumătate, noi vom deveni capabili să ne îndeplinim visele şi să ne asumăm fericirea care reprezintă dreptul nostru prin naştere. Efectul umbrei - carte - DEEPAK CHOPRA, MARIANNE WILLIAMSON, DEBBIE FORD - Adevar Divin
41,95 RON
TVA inclus
In Stoc
(5/5) on 1 rating(s)
on  17 Jan 2023
(5/5

Bucuroasa de produsul Puterea este in interiorul tau - Louise L. Hay - Adevar Divin. Curierul mi-a adus rapid produsele. Incantat de produsele Adevar divin, fain.

Puterea este in interiorul tau - Louise L. Hay - Adevar Divin Această carte a fost scrisă ca o continuare la cartea Poţi să-ţi vindeci viaţa, relevând cât de puternic eşti tu în realitate. Această carte include foarte multe informaţii. De aceea, nu trebuie să crezi că le vei putea integra pe toate de la bun început. Anumite idei ţi se vor părea mult mai uşor de înţeles decât altele. Lucrează mai întâi cu acestea. Dacă nu eşti de acord cu o anumită afirmaţie întâlnită în carte, ignor-o. Dacă vei găsi o singură idee în această carte pe care o vei putea folosi pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa, voi considera că mi-am îndeplinit misiunea. Consider extrem de important mesajul că Puterea pe care o căutăm cu toţii „undeva în exterior” se află de fapt în interiorul nostru şi ne stă în permanenţă la dispoziţie pentru a fi folosită în diferite maniere pozitive. Speranţa mea este că această carte, care a fost scrisă ca o continuare la cartea Poţi să-ţi vindeci viaţa, îţi va releva cât de puternic eşti tu în realitate. Louise L. Hay Puterea este in interiorul tau - Louise L. Hay - Adevar Divin
33,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Terapia tatalui - Doreen Virtute si Andrew Karpenko - Adevar Divin În această carte cu o viziune profundă, dar plină de compasiune, autorii îţi prezintă o gamă largă de tehnici de autovindecare capabile să te ajute să îţi vindeci copilul interior, astfel încât să îţi poţi gestiona relaţiile cu bărbaţii ca un adult sănătos şi funcţional. Rănile cauzate de relaţiile primare, precum cele cu părinţii, pot fi extrem de profunde. Dacă ai avut în copilărie un tată absent, dependent sau abuziv, este posibil să fi rămas cu următoarele „sechele emoţionale”: O preţuire de sine redusă, Tendinţa de a le face pe plac altora, de a căuta aprobarea lor, de a fi dependent sau co-dependent în plan emoţional, Dorinţa (dublată de rugăciuni) ca tatăl tău să se schimbe în persoana care ţi-ai dori să fie, Sentimente frecvente de mânie, inclusiv de mânie reprimată, Alegerea unor parteneri de cuplu care îţi reamintesc de tatăl tău, Un sentiment de intimidare în prezenţa oricărui personaj care îţi evocă o autoritate masculină. În această carte cu o viziune profundă, dar plină de compasiune, fosta psihoterapeută Doreen Virtue şi asistentul social cu experienţă clinică Andrew Karpenko îţi prezintă o gamă largă de tehnici de autovindecare capabile să te ajute să îţi vindeci copilul interior, astfel încât să îţi poţi gestiona relaţiile cu bărbaţii ca un adult sănătos şi funcţional. Indiferent dacă eşti bărbat sau femeie, aceste tehnici te ajută să optezi pentru relaţii echilibrate şi armonioase cu bărbaţii din viaţa ta, să îţi deschizi inima, să te simţi în siguranţă şi să poţi accepta iubirea, dar şi să te reconectezi cu energia divină masculină şi în egală măsură cu cea feminină. Toate experienţele tale dureroase s-au petrecut din motive precise. Există aspecte ale psihicului tău care îţi solicită atenţia. Vindecarea rănilor cauzate de tată te eliberează de senzaţia de gol interior şi de tiparele disfuncţionale pe care le manifeşti în relaţiile cu bărbaţii, permiţându-ţi astfel să îţi urmăreşti pasiunile şi menirea în viaţă fără a fi bântuit de trecutul tău. Terapia tatalui - Doreen Virtute si Andrew Karpenko - Adevar Divin
30,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Terapia Teta Scoaterea la lumina a convingerilor ascunse -carte- VIANNA STIBAL - Adevar Divin Convingerile se solidifică la fel cum se formează amintirile în interiorul creierului – dar cum le putem schimba? Terapia Teta este o metodă revoluţionară de vindecare concepută de Vianna Stibal, care se bazează pe conectarea cu undele cerebrale teta, cu scopul de a permite un proces de vindecare emoţională şi fizică pe nivelurile profunde, prin schimbarea convingerilor care te autolimitează. Din păcate, noi ne temem de foarte multe ori de scoaterea la lumină a convingerilor noastre ascunse de pe nivelurile cele mai profunde ale minţii noastre subconştiente şi încercăm să le acoperim cu noi afirmaţii pozitive sau alte programe. Acestea nu pot înlocui însă procesul transformator al explorării, înţelegerii şi corectării pe nivelurile profunde ale convingerilor pe care ni le-am creat în această viaţă sau în vieţile noastre anterioare. Acesta este principiul scoaterii la lumină a convingerilor ascunse. Dacă vei citi această carte dedicată adepţilor Terapiei Teta, vei învăţa: care sunt cei cinci paşi ai procesului de scoatere la lumină a convingerilor ascunse; cum poţi identifica convingerile esenţiale şi care sunt cele 10 metode de schimbare a acestora; când trebuie să ştergi o convingere şi când o poţi folosi ca pe un fundament pentru producerea unor schimbări pozitive; care sunt cele mai comune greşeli atunci când aplici metoda de scoatere la lumină a convingerilor ascunse şi în ce fel le poţi evita în practica ta terapeutică. Cartea conţine exemple preluate de la seminariile Viannei, furnizându-ţi în acest fel instrumentele necesare pentru a putea scoate la lumină convingerile ascunse, care vor facilita un proces de vindecare profundă ce îţi va schimba în bine viaţa – ţie şi clienţilor tăi. Terapia Teta Scoaterea la lumina a convingerilor ascunse -carte- VIANNA STIBAL - Adevar Divin
27,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Zece mesaje pe care ingerii tai doresc sa le cunosti - carte - DOREEN VIRTUE - Adevar Divin Îngerii sunt o punte de legătură între cer şi pământ. La urma urmelor, cuvântul înger înseamnă „mesagerul lui Dumnezeu”. Îngerii pot ajunge la noi şi ne pot învăţa, indiferent cât de stresaţi sau de speriaţi suntem. Citind această carte nereligioasă, vei afla 10 mesaje de la îngeri care te vor mângâia şi te vor inspira. Îngerii cunosc deja întrebările pe care ţi le pui în inima ta. Mesajele sunt primite de mediumul intuitiv Doreen Virtue şi elucidează din perspectiva înţelepciunii divine subiecte importante precum: · Care este identitatea ta reală şi de ce te afli aici, în această lume fizică · Liberul arbitru · Relaţiile · Vindecarea · Împlinirea spirituală şi terestră … şi multe altele. Zece mesaje pe care ingerii tai doresc sa le cunosti - carte - DOREEN VIRTUE - Adevar Divin
54,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Mitul carismei, Olivia Fox Cabane - carte - Curtea Veche Oare se poate învăța cum să fii carismatic ca Oprah? Se pot deprinde farmecul personal care conferă autoritate, viziunea lui Steve Jobs sau generozitatea lui Dalai Lama? Sigur că da!Carisma nu e ceva cu care te naști sau nu, ci poate fi dobândită. Indiferent de personalitate, oricine poate să fie mai carismatic doar prin adoptarea anumitor practici comportamentale. Olivia Fox Cabane face apel la cercetări științifice riguroase, relatează întâmplări amuzante, demontează mituri și dezvăluie secrete, totul ca să îți arate cum să aplici cunoștințele din laborator în propria viață. Fie că ești în poziția de lider, că îți cauți un job nou sau că vrei pur și simplu să-ți îmbunătățești relațiile, vei afla cum să devii mai influent și mai convingător, cum să-i inspiri pe ceilalți și cum să-ți lași amprenta asupra lor. Mitul carismei, Olivia Fox Cabane - carte - Curtea Veche
1
72,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Colagenul, Victor Gabriel Clatici, Elena Clatici - carte - Curtea Veche Aducând împreună cele mai recente date științifice și citate de o înțelepciune fără vârstă, acesta este un ghid care îți va arăta pas cu pas cum poți să ajungi la o piele sănătoasă și frumoasă cu ajutorul colagenului și al formării de obiceiuri. Cartea prezintă cu lux de amănunte ce este colagenul și de ce este el vital, explicând în același timp mecanismele de îmbătrânire a pielii, ce anume dezvăluie înfățișarea despre noi și cum contribuie colagenul la formarea primei impresii. Descoperim din paginile ei cine sunt principalii adversari ai colagenului, cum acționează ei și de ce ne fac să părem mai bătrâni decât suntem în realitate și cum ar trebui să ne îngrijim pielea. În esență, autorii ne ajută să înțelegem cum ne putem forma obiceiuri bune și cum le putem folosi ca să ne atingem scopul în ceea ce privește starea de bine, oferindune astfel un instrument eficient în dobândirea sănătății și a frumuseții mult dorite. Pașii care alcătuiesc FORMULA lor și potențialii sabotori ai acestora sunt și ei detaliați, astfel încât simpla listă cu ce e de făcut să se transforme întro listă a pașilor către succes pentru piele și dincolo de ea. Carte cu 261 de pagini. Colagenul, Victor Gabriel Clatici, Elena Clatici - carte - Curtea Veche
2
50,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Invata sa inveti, Barbara Oakley,Alistair McConville,Terrence J. Sejnowski - carte - Curtea Veche Dacă și tu ești copleșit de atâtea materii și exasperat din cauza profesorilor care te vor la olimpiade, cheamă-i în ajutor pe Barb, Terry și Al, cei mai grozavi parteneri de studiu! Chiar dacă nu ne convine s-o recunoaștem, nimic nu e mai important decât învățatul: fie că înveți să-ți legi șireturile, să rezolvi probleme de trigonometrie, să confecționezi origami cu unicorni sau să faci flotări corect, totul ține de memorie. Dar dacă învățatul, chiar și la geografie, poate fi plăcut? Cum ar fi să afli ce se petrece în creierul tău atunci când vrei să memorezi o poezie sau lista de cumpărături? Invata sa inveti, Barbara Oakley,Alistair McConville,Terrence J. Sejnowski - carte - Curtea Veche
62,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Tup si Influenterii Binelui, Alex Donovici, Stela Damaschin-Popa - carte - Curtea Veche În pădure se petrec lucruri ciudate. Melcul Fulger vrea să-și cumpere gantere, ca să-și lucreze mușchii gâtului. Curcanul Gelu s-a gândit și el să-și lungească gâtul, așa că și l-a încins cu o mulțime de inele. Țup vine la magazinul lui Bosu Lăcustă și îi cere un ruj. Spitalul se umple de pacienți accidentați în situații care mai de care mai controversate. Oare ce au pățit viețuitoarele din pădure? Ei bine, au descoperit internetul. Și, odată cu el, platformele de socializare și influențerii. Așa că acum, toți vor să-și influențeze comunitățile de pe internet cu orice preț: pierderea identității și a valorilor morale, accidentările de toate felurile și chiar irosirea timpului. Însă Buhu-Pădurii este pregătit să le arate prietenilor lui că aparențele sunt înșelătoare și că influențerii pot face lucrurile și altfel. Așa că îi provoacă pe Fulger, Gelu și Țup să pornească într-o călătorie care le va arăta că prietenia, iubirea și încrederea sunt mai valoroase decât orice altceva. Și că toți putem influența, în felul nostru, atâta timp cât urmărim binele. Tup si Influenterii Binelui, Alex Donovici, Stela Damaschin-Popa - carte - Curtea Veche
95,95 RON
TVA inclus
In Stoc
Iubeste realitatea exact asa cum este - carte - Byron Katie, Stephen Mitchell, Editura Adevar Divin Patru întrebări care îţi pot schimba pentru totdeauna viaţa în bine. Procesul revoluţionar numit Lucrarea. Descopera adevarul care se ascunde in spatele gandurilor tale negative cu ajutorul cartii lui Byron Katie, considerata la ora actuala un tratat clasic in domeniul literaturii dezvoltarii personale.In anul 2003, Byron Katie si-a prezentat pentru prima oara Lucrarea prin publicarea cartii Iubeste realitatea exact asa cum este. Peste aproape 20 de ani, aceasta carte continua sa inspire oamenii din intreaga lume sa puna in aplicare Lucrarea, sa asculte raspunsurile pe care le descopera in profunzimile psihicului lor si sa isi deschida mintea in fata unor revelatii noi, capabile sa le transforme intreaga viata. Lucrarea nu este altceva decat un proces de punere a unui set de patru intrebari. Daca sunt aplicate unei probleme specifice, acestea te pot ajuta sa percepi gandurile care te tulbura intr-o lumina cu totul diferita.Cartea Iubeste realitatea exact asa cum este te invata sa pui in aplicare acest proces revolutionar in propria ta viata, prin exemple foarte clare. In cadrul acestei editii revizuite si completate, cititorii vor gasi sapte dialoguri noi, care ilustreaza perfect modul in care aplica Katie Lucrarea, ajutandu-i pe oameni sa descopere cauza principala a suferintei lor. Vei putea urmari modul in care isi rezolva oamenii o gama larga de probleme, invatand sa se elibereze de gandurile care le-au cauzat intreaga suferinta, precum „sotul meu m-a tradat” sau „mama nu ma iubeste suficient de mult”.Daca vei pune in practica Lucrarea, vei descoperi ca aceste intrebari pot fi aplicate in orice domeniu din viata ta, anuland fara efort toate gandurile stresante care te impiedica sa experimentezi starea de pace interioara. Cartea Iubeste realitatea exact asa cum este iti prezinta tot ce trebuie sa stii de-a lungul acestui proces remarcabil, ajutandu-te sa iti gasesti starea de fericire si sa devii ceea ce Katie numeste un „adorator al realitatii obiective”. Caracteristici: An aparitie - 2022; Colectie - Dezvoltare personala; Format - 200 x 130 x 28 mm; Nr. pagini - 584; Editie - Necartonata; Iubeste realitatea exact asa cum este - carte - Byron Katie, Stephen Mitchell, Editura Adevar Divin
1
2
59,95 RON
TVA inclus
In Stoc
(5/5) on 1 rating(s)
on  18 Feb 2023
(5/5

Minunat Marea Renastere.Adevar, Libertate, Suveranitate.Iesirea din Matrix., recomand. Fara sa exagerez, minunat site-ul. Super, ma incanta produsele Editura Prestige.

Marea Renastere - Adevar, Libertate, Suveranitate, Iesirea din Matrix - carte - Calin Georgescu O noua carte fenomenala scrisa de Calin Georgescu despre adevarul vremurilor pe care le traim. ,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea, responsabilitatea, interesul si respectul reciproc. Trebuie sa coboram de la mare la mic, de la global la national, de la national la local, de la marea corporatie la reteaua intretesuta de mici proprietari-producatori care vor aduce bunastarea in aceasta tara. Avem ca model distributismul, economia de proximitate care functioneaza in retea. Fiecare se sprijina pe fiecare, dar fiecare este independent. Este crestinism aplicat in economia reala." Calin Georgescu ,,Cand l-am intalnit pentru prima data pe Calin Georgescu [...] am fost surprins de intelegerea sa profunda a crimelor impotriva umanitatii comise de cealalta parte (,,Domnul Global", cum ii numeste Catherine Austin Fitts). [...] Aceasta este, desigur, singura cale: vom putea lua decizia corecta numai daca avem imaginea de ansamblu, daca intelegem intreaga monstruozitate a megalomaniei psihopate a celeilalte parti. In cartea sa Marea Renastere, Iesirea din Matrix, Calin Georgescu nu se opreste insa aici, pentru ca, in mod evident, nu este suficient sa-i oferi cititorului imaginea completa despre ceea ce trebuie sa combatem. La fel de important este sa ii arati cititorului o cale de iesire. [...] solutia lui Calin Georgescu este singura cale de iesire: trebuie sa intelegem in primul rand ca fiecare dintre noi are propria-i suveranitate, ca noi suntem poporul si ca suntem oameni liberi. Nu avem nevoie de nimeni care sa ne spuna ce sa facem si ce sa nu facem. Ceea ce putem face si vom face (si se intampla deja, peste tot) este sa ne infiintam propriile noastre comunitati autosuficiente, complet deconectate de sistemul lor, de castelul lor de carti de joc, intemeiat doar pe minciuni." Dr. Reiner Fuellmich Editie: Cartonata  Format: 13x20 cm  Pagini: 232  Marea Renastere - Adevar, Libertate, Suveranitate, Iesirea din Matrix - carte - Calin Georgescu
30,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Flori de Bach - cele 38 de remedii florale Bach - carte - Irene Wyle - Editura Prestige Cele 38 de remedii pentru suflet An aparitie: 2016  Colectie: Starea de bine   Esentele florale create de Edward Bach (1886-1936) sunt preparate foarte diluate din florile si inflorescentele a 38 de plante diferite. Reprezinta o metoda de a reechilibra emotiile negative, deseori cauza unei suferinte psihice majore si a aparitiei tulburarilor la nivel somatic. Nu sunt medicamente, ci remedii energetice blande, fara contraindicatii, capabile sa elimine blocajele emotionale si sa elibereze potentialul de autovindecare pe care il avem cu totii.  Flori de Bach - cele 38 de remedii florale Bach - carte - Irene Wyle - Editura Prestige
65,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Inima afacerilor. Principii de conducere pentru urmatoarea era a capitalismului - carte - Hubert Joly - Editura Prestige CUM SA DESCATUSEZI ,,MAGIA UMANA" SI SA OBTII REZULTATE CARE SFIDEAZA TOATE ASTEPTARILE    Hubert Joly, fostul director executiv general al Best Buy si dirijorul redresarii spectaculoase a companiei, ne dezvaluie ghidul sau personal, care permite obtinerea unor rezultate extraordinare prin plasarea oamenilor si a scopului in centrul afacerilor.  Inima afacerilor este un ghid de actualitate pentru liderii hotarati sa renunte la vechile paradigme si sa dirijeze cu scop si umanitate. Ne arata cum putem reinventa capitalismul astfel incat sa contribuie la un viitor sustenabil. ,,Inima afacerilor este un ghid unic si foarte uman despre adevaratul leadership si modalitatile de a lucra impreuna."  -- RALPH LAUREN, presedinte executiv si director de creatie, Ralph Lauren Corporation  ,,Redresarea Best Buy sub conducerea lui Hubert Joly a fost remarcabila - un studiu de caz care ar trebui si va fi cu siguranta predat in scolile de afaceri din intreaga lume."  -- JEFF BEZOS, fondator si director executiv general, Amazon  An aparitie: 2022  Colectie: Business   ,,Inima afacerilor va fi cartea de business definitorie pentru acest deceniu."  -- ANGELA AHRENDTS, fost prim-vicepresedinte, Apple Retail; fost director general executiv, Burberry  ,,Hubert Joly ne arata ce inseamna cu adevarat un leadership autentic si eficient: articularea unui scop nobil, plasarea oamenilor in centru, includerea tuturor partilor interesate si tratarea profitului ca pe un produs."  -- AICHA EVANS, director executiv general, Zoox  ,,Acesta este un material de citit obligatoriu pentru oricine doreste sa inteleaga afacerile moderne ca forta pentru binele global, natura schimbatoare a leadershipului si de ce in centrul a tot ceea ce facem trebuie sa se afle un scop profund."  -- ALEX GORSKY, presedinte si director general, Johnson & Johnson  ,,Aceasta reteta pentru <> va schimba inimile si mintile nu numai in ceea ce priveste modul in care sunt conduse companiile, ci si modul in care sunt predate afacerile si capitalismul in scoli."  -- ARIANNA HUFFINGTON, fondator si director executiv general, Thrive Global  ,,Hubert ne invita sa ne gandim profund la scopul unei companii... si ne ofera un set de principii si sfaturi practice despre cum sa transformam aceasta viziune in realitate."  -- SATYA NADELLA, director executiv general, Microsoft  ,,Aceasta carte surprinde pasiunea lui Hubert pentru scop si pentru oameni mai presus de profituri si prezinta dintr-o perspectiva unica si pragmatica cum afacerile pot deveni o forta de neoprit a binelui."  -- PAUL POLMAN, cofondator si presedinte, IMAGINE; fost director general executiv, Unilever  ,,Inima afacerilor ofera o viziune plina de bucurie si inspiratie despre cum sa reinventam afacerile si capitalismul incepand cu inima."  -- DARREN WALKER, presedinte, Fundatia Ford In 2012, ,,toata lumea credea ca vom muri", spune Joly. Opt ani mai tarziu, Best Buy era reconstruita: Joly si echipa sa au transformat compania intr-unul dintre angajatorii preferati ai natiunii, au imbunatatit considerabil gradul de satisfactie al clientilor si au crescut dramatic pretul actiunilor Best Buy. Joly si echipa sa au reusit, de asemenea, sa faca din Best Buy un lider in domeniul sustenabilitatii si al inovatiei.  In cartea sa Inima afacerilor, Joly ne impartaseste filozofia din spatele renasterii Best Buy: urmarirea unui scop nobil, plasarea oamenilor in centrul afacerilor, crearea unui mediu in care fiecare angajat poate inflori si tratarea profitului ca pe un rezultat, nu ca pe un scop in sine.  Aceasta abordare este usor de inteles, dar punerea ei in practica nu este la fel de usoara. Ea necesita regandirea radicala a modului in care privim munca, in care definim companiile, motivam oamenii si con ducem. In aceasta carte, Joly ne impartaseste povesti memorabile, lectii si sfaturi practice, toate extrase din experienta transformarii sale de la un consultant McKinsey foarte determinat la un lider care crede in magia umana.  HUBERT JOLY este fostul presedinte si director executiv general al Best Buy. El a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei o suta de ,,directori executivi generali cu cele mai bune performante din lume" de catre Harvard Business Review, unul dintre primii treizeci de directori executivi generali din lume de catre Barron's si unul dintre primii zece directori executivi gene rali din Statele Unite in cadrul Premiilor anuale ale angajatilor de la Glassdoor. Joly este in prezent conferentiar principal la Harvard Business School si face parte din consiliile de administratie ale Johnson & Johnson si Ralph Lauren. CUPRINS  Carte Inima Afacerilor Cuvant inainte ............................................................................. 9  Introducere................................................................................... 17  Partea intai  SENSU...
19,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Marea cura de detoxifiere - carte - Caroline Benson - Editura Prestige Marea cura de detoxifiere. Pentru o stare de sanatate nelimitata. Adio, oboseala, dureri si kilograme in plus - Caroline Benson An aparitie: 2018  Pagini: 104 Colectie: SelfHealing  Dat fiind ca imbatranirea este un proces inevitabil, natura are toate uneltele necesare, pentru ca noi sa putem imbatrani sanatos. Sa imbatranim ramanand tineri pe interior, asa ar putea sa sune sloganul acestui program de cura... Asadar, sa purcedem la drum! Astazi traim intr-o lume incredibila. Noile tehnologii ne ofera toate informatiile pe o tava de argint. Traim intr-o lume in care totul pare posibil si putem avea intr-o singura viata experiente multiple, in domenii diferite, lucru de neconceput pentru alte generatii dinaintea noastra. Totusi, reversul medaliei consta in faptul ca am devenit ultrasedentari, deconectati, in cea mai mare parte a timpului, de la ritmul naturii. Fara a intra in detalii, traim intr-un mediu inconjurator inecat de poluare (fie ca se afla in aer, in apa, in hrana procesata si in excesul de zahar, fie in medicamente, in elemente din plastic si alte produse nenaturale). Nevoit sa lupte cu aceste agresiuni constante, corpul nu are decat doua optiuni: de a stoca sau de a elimina. Or, comportamentele noastre inadaptate dezechilibreaza aceasta balanta subtila si, fara exceptie, stocam, din nefericire, mult mai mult decat eliminam din aceste toxine cu origini diverse. Cura descrisa in aceasta lucrare, bazata pe cele mai recente cercetari in domeniul nutritiei, va va face sa descoperiti o metoda usoara, eficienta si adaptata la stilul nostru de viata.Urmand-o, va va permite sa treziti fortele adormite din voi, sa va optimizati functiile celulare pentru un sistem imunitar care sa va protejeze. Marea cura de detoxifiere - carte - Caroline Benson - Editura Prestige
55,00 RON
TVA inclus
In Stoc
(5/5) on 1 rating(s)
on  27 Feb 2023
(5/5

Sunt multumit de Profetiile lui Edgar Cayce. Site-ul a mers repede si bine, fara erori. Dupa mult timp am gasit din nou produse Editura Prestige.

Profetiile lui Edgar Cayce - carte - Dorothee Koechlin de Bizemont - Editura Prestige Cayce a fost un deschizator de drumuri nu indeajuns de bine cunoscut. La inceputul secolului, Cayce a vorbit de energia atomica, de Platon (inca nedescoperit), de televiziune, de glandele endocrine (a caror importanta era atunci subestimata), de raza laser, de aure etc. Abia acum incepem sa ne dam seama ca a fost nu numai un mare vindecator, ci si un mare profet. In Europa, a fost pana de curand foarte putin cunoscut. Nu vreau sa spun ca ne-ar fi ,,indispensabil", in masura in care noi, europenii, avem o invatatura bogata, perfect comparabila, oferita de multe mari spirite inspirate. Fara a vrea sau a putea sa le citez pe toate, ii voi aminti, in Franta, pe maestrul Philippe din Lyon, Allan Kardec, Marthe Robin, Mihail Aivanov, Suzanne Max-Getting, scrisorile lui Pierre, cele ale lui Roland de Jouvenel si Georges Morrannier. Paracelsus, Rudolf Steiner, Anne-Chaterine Emmerich, Durkheim in tarile de limba germana. Grupul de la Findhorn, Cyril Scott, Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societatii Teosofice, mesajele lui Christopher Tristram, in Anglia, si toti autorii mai mult sau mai putin legati de Spiritualist Association din Belgrave Square. In Italia poate fi semnalata o multime de ganditori si de mistici, atat de numerosi incat nu pot sa citez pe toata lumea1; in sfarsit, in Danemarca, scoala spirituala Borup.  An aparitie: 2021  Pagini: 336  Colectie: Tot Adevarul  Cine a fost Edgar Cayce? American, originar din Kentucky, nascut in 1877 si mort in 1945, opera lui este considerabila. Ea se compune din aproximativ 14 256 de ,,lecturi": consultatii si analize date in timpul unui fel de somn foarte special, inrudit cu transa mediumnica. In cursul acestor sedinte zilnice, el raspundea la intrebarile pe care i le puneau pacientii sai si diferitele persoane venite sa-l consulte.  Majoritatea ,,lecturilor" au un caracter medical si psihologic (in jur de opt mii); celelalte se refera la probleme istorice, stiintifice, esoterice, arheologice, politice, economice, sociale... Ele pot fi consultate la Fundatia Cayce (ARE) din Virginia Beach, statul Virginia (SUA). Nu toate ,,lecturile" au fost publicate, nici in engleza, nici in alte limbi. Am tradus unele in franceza, care inca nu au aparut in nicio publicatie. La ora actuala, in Statele Unite, toti scriitorii stiintifici si personalitati apartinand miscarii de gandire numita New Age (care nu este o miscare structurata, ci o tendinta) il cunosc pe Cayce si au studiat dosarele sale. Cercetarile profesorului Ian Stevenson despre reincarnare la Universitatea din Charlotteville, lucrarile lui Charles Berlitz, previziunile lui Jeanne Dixon, ale lui Arthur Ford, cartile scrise de Jess Stearn, de William Fix despre arheologie, de Jeffrey Goodman despre geologie il citeaza si sunt inspirate de el. Toate personalitatile pe care le citez au un punct comun: munca lor pentru eliberarea omului si pregatirea lui pentru un Nou Ev. Totusi, in ciuda acestei bogatii inepuizabile a Europei, m-am straduit sa-l fac cunoscut pe americanul Cayce. Am muncit in acest scop din toate puterile timp de douazeci de ani, deoarece consider ca Edgar Cayce aduce o limpezire foarte interesanta, o sinteza foarte clara a traditiei esoterice si a stiintei secolului XX. El aduce, as zice, o filosofie care lamureste celelalte invataturi. Am ezitat sa folosesc cuvantul ,,filosofie", pentru ca suna pedant. Am facut doisprezece ani de studii universitare si am fost dezgustata de cuvintele sforaitoare ale intelectualilor nostri. Aceasta imi da dreptul sa scriu in mod familiar, pentru ca oamenii obisnuiti, cititorul de baza sa ma poata intelege. Am fost ziarista mult prea multi ani ca sa nu inteleg ca, in mod cert, comunicarea este precum circulatia sangelui in venele noastre: e vitala! Nu avem dreptul sa nu transmitem ceea ce am primit. Am primit mult de la Cayce si as vrea cu bucurie sa-l fac cunoscut tuturor. ,,Edgar Cayce profetul", astfel este numit in SUA. In  limbajul lui misterios, poetic, cand apocaliptic, cand malitios, el a prezis multe evenimente: asasinarea presedintelui Kennedy, persecutia evreilor de catre Hitler si infiintarea statului Israel, descoperirea laserului, utilizarea energiei atomice, Razboiul din Golf... Si mai uimitor, profetiile lui se potrivesc perfect cu cele ale marilor mistici si clarvazatori europeni: Nostradamus, Maestrul Philippe din Lyon, Kerizinen, San Damiano... Cum sa nu fim impresionati de aceasta concordanta? Profetiile nu sunt facute ca sa creeze o panica nesanatoasa, ci ca sa invite la reflectie si la gasirea caii spre Pace. Dorothee Koechlin de Bizemont a lucrat mai multi ani la Fundatia Edgar Cayce, in SUA. Dupa  o lunga perioada in care a practicat jurnalismul medical, specializata in medicina si psihologia holistice (medicina naturala si traditionala si ca astrolog), a devenit specialista franceza in Edgar Cayce. CUPRINS carte Profetiile lui Edgar Cayce INTROD...
10,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Proverbe, strigaturi si ghicitori - carte - Livia Olaru - Editura Prestige Proverbe si diverse scrieri amuzante, intelepte si interesante. Smochina verde si femeia tanara se usuca atunci cand le tii in cutie. Cine cauta cal fara defect umbla pe jos. Onoarea si onorurile n ufac casa si masa impreuna. Cine da sa taca, cine primeste poate vorbi. Nu te imprumuta la bogat si nu promite nimic saracului. Proverbe, strigaturi si ghicitori - carte - Livia Olaru - Editura Prestige
23,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Usturoiul, ceapa si varza. Izvor de sanatate - carte - Marie-Rose Rouselle, Editura Prestige Usturoiul a fost utilizat ca remediu pentru numeroase boli. Sa cunoastem si sa folosim vitutile lui, conform cunostintelor actuale din medicina.  Ceapa este din ce in ce mai solicitata in terapeutica naturala. Sa cunoastem si sa folosim actiunea ei benefica pentreu sanatate. Folosite impreuna, usturoiul si ceapa formeaza un duo exploziv in prevenirea cancerului.  Varza este aliatul formei si taliei, o leguma ideala intr-o alimentatie sanatoasa si echilibrata. Sa cunoastem si sa folosim calitatile ei, modelul perfect al "alimentului preventiv". Marie-Rose Rouselle, jurnalista independenta, specializata in alimentatia sanatoasa si folosirea remediilor naturale. Este autoarea a multor carti de mare succes traduse in mai multe limbi.  Fragment din carte:     „PRINCIPALELE INDICATII       Ceapa este privilegiata in alimentatie, in circumstantele enumerate in continuare:      1. Pentru cei sanatosi in general, pentru intarirea apararii organismului in cadrul prevenirii bolilor infectioase, in special in perioadele de epidemie (gripa etc.).     Favorizeaza cresterea si intarzie imbatranirea.      2. Pentru cei sensibili     — Indicatii generale     Tratarea bolilor infectioase     Astenii si, in special, convalescente     De fiecare data cand trebuie marita diureza     — Indicatii speciale     Sfera cardiovasculara: arterioscleroza si consecintele sale (hipertensiune arteriala, infarct, accidente vasculare cerebrale, artrita etc.).     Sfera respiratorie: rinita, gripa, bronsita cronica, tuse si raguseala.     Sfera digestiva: digestie lenta si flatulatii, hipoclorhidrie, fermentatii intestinale.     Sfera uro-genitala: oligurie si hiperazotemie, congestia organelor pelvine la femeie si a prostatei la barbat, astenie sexuala.     Diverse: Bosedow, obezitate.     Pentru uz extern (ceapa cruda taiata sau suc de ceapa): infectii cutanate (abces, furuncul etc.), rani cutanate, arsuri, crapaturi, veruci, intepaturi de insecte.        IMPORTANT DE STIUT      • Ceapa poate fi consumata si sub forma de suc, inainte de masa. Acesta este prezentat in general in flacoane si se poate gasi pe toata durata anului in farmaciile sau magazinele cu produse dietetice.     • Ceapa cruda este contraindicata in hipoclorhidrie si piroza.     • Hasma (Alliurn ascalonicum), care este un soi inrudit cu ceapa, are aproape aceleasi calitati ca si aceasta.      Desi este consumata, in general, in cantitati mici, ceapa prezinta totusi numeroase atuuri nutritionale: este bogata in vitamina C, in minerale si oligoelemente (cu proprietati imunitare si antioxidante), avand, in acelasi timp, un continut mic de calorii." Usturoiul, ceapa si varza. Izvor de sanatate - carte - Marie-Rose Rouselle, Editura Prestige
65,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Visele sunt scrisori din suflet. Descopera legaturile dintre visele tale si viata ta spirituala - carte, Connie Cockrell Kaplan, Editura Prestige LASA-TI VISELE SA TE GHIDEZE INTR-O CALATORIE SPIRITUALA SPRE O CONSTIENTIZARE A SINELUI SI A SUFLETULUI PE CARE NU AI FI CREZUT-O NICIODATA POSIBILA.    In aceasta carte provocatoare, autoarea Connie Kaplan va introduce intr-o lume dincolo de interpretarea personala a viselor si intr-o comunitate a visatorilor, care, prin impartasirea unei experiente si a unui limbaj comun, va poate ghida spre constientizare si o existenta spirituala elevata. Mai mult decat o simpla carte de interpretare a viselor, Visele sunt scrisori din suflet este un ghid pentru toti practicantii spirituali. Oricine viseaza si intelege aspectele impersonale ale practicii viselor poate folosi visarea ca pe un instrument spiritual profund.  ,,Aceasta carte fascinanta, originala si magica va ajuta pe oricine, indiferent de calea pe care a ales-o, sa patrunda mai profund si sa interpreteze deplin lumea viselor. Connie Kaplan le-a facut un adevarat serviciu tuturor cautatorilor spirituali, transmitandu-ne experienta si intelepciunea ei profunda."  ANDREW HARVEY  AUTORUL CARTII CALEA DIRECTA CONNIE KAPLAN detine maste !rate in comunicare si psihologie si a primit un doctorat de la Universitatea de Creatie Spirituala din Oakland, California, in primavara anului 2002. Poti experimenta munca ei conectandu-te cu multi visatori care participa la un cerc online pe site-ul ei, www.turtledreamers.com, si pe www.TheInvisibleGarment.com. De asemenea, Kaplan preda cursuri pe site. Locuieste in Santa Monica, in California, impreuna cu sotul si cei trei copii, unde tine cercuri de vis, con!duce seminarii si are un cabinet pri!vat unde ofera consiliere spirituala. Cuprins Visele - carte: PARTEA I O POVESTE DE IUBIRE 7 Ce este sufletul? 9 Ce imi spune aceasta carte despre vise si suflet? 11 Visarea si luna 12 Calea mistica 13 1. Indrumatorii visului 15 Femeia stea 19 Bunica ceasca de ceai 21 Omul din exterior 22 Bunicul Jack 24 Sirena 25 Femeia din pestera de cristal 26 David 29 2. Povestea creatiei visatorului 32 Povestea creatiei visatorului 34 Femeia stea - visand vidul 34 Bunica ceasca de ceai - visand noi inceputuri 36 Omul din exterior - visand ordinea cosmica 38 Bunicul Jack - visand lumina 39 Sirena - sursa visului vietii 42 Femeia din pestera de cristal - visarea lumii in fiinta 44 E timpul pentru un vis nou 47 3. Redefinirea visului 49 Redefinirea unui vis 50 Nu o lua personal! 52 Povestea visului 53 Practica si visare spirituala 55 Etapele si nivelurile visului 57 Prima etapa a visului: visul personal 58 A doua etapa a visului: visul colectiv 59 A treia etapa a visului: visul transformator 60 A patra etapa a visului: visul filantropic 62 Imperativul visatorului 63 PARTEA A II-A VISAREA PERSONALA 65 Prima etapa 66 Caderea 68 Plasa de siguranta 69 4. Vise pamantesti 70 De ce nu-mi aduc aminte visele? 70 Visand ieri si maine 73 Visand in stres si oboseala 76 Rezolvarea problemelor in vis 79 Verificarea si validarea visului 81 Atentie! Cererea unui vis nu functioneaza 82 Nu deveni prea maret pentru un vis banal 84 5. Visele psihologice 86 Visarea psihologica - visarea purificatoare 88 Ruptura 91 Avertisment: nu va opriti aici! 93 Emotie si visare - o crapatura in lut 96 Visele judecatoare - lectia compasiunii 98 Visand in spatele valurilor dense 101 Vise din viata trecuta? 103 Aceasta munca este reala 107 6. Visele lucide 108 Ai grija! Nu incerca sa controlezi totul! 109 Practicarea starii de luciditate 111 Practica schimbarea tiparului 112 Nu am avut niciodata un vis care sa nu fie si cosmar 115 Fiind urmarit de lumina 117 Visatorul milos 119 Practica rugaciunea 120 PARTEA A III-A VISAREA COLECTIVA 123 A doua etapa 124 Caderea 127 Plasa de siguranta 127 7. Visele telepatice 129 Pericol! Puterea dezlantuita a visatorului! 130 Pericol! Domnul repara tot este la lucru! 133 Si daca informatiile sunt vesti proaste? 134 Visarea reciproca a realitatilor 139 Visandu-ne reciproc visele 141 Visand existenta 144 8. Visele clarvazatoare 145 Ah, da! Exista pericol si la acest nivel 146 Este ciudat 147 Legile mamei 149 Facand noi prieteni 150 Tinand legatura cu prietenii vechi 151 Pregatirea tragediei 153 Singura rugaciune 154 9. Visele profetice 156 Ce este un profet? 157 Ce este un profet fals? 159 Trebuia sa fie asa cum a interpretat 160 Noua vecina 162 O profetie pentru tine 165 Ma omori! 167 Responsabilitatea profetului 169 PARTEA A IV-A VISUL TRANSFORMATOR 173 A treia etapa 174 Vazand visul 176 Caderea 177 Plasa de siguranta 179 Nu te opri acum! 180 10. Vise vindecatoare 181 Evolutie in vindecare 182 Vindecarea prin muzica 186 Vindecarea prin natura 189 Vindecarea prin lumina 191 Vindecarea altuia 194 Ce sa fac cu o vindecare? 196 Da, aici este pericolul! 197 Esti un vechi ratacitor 198 11. Vise care te invata 199 Gospodina si curcanul 200 Visele didactice au ecouri si din alte niveluri de visare 202 Eu s...
55,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Biblia ingerilor. Scrieri inspirate de Ingerii Luminii - carte - Joane Flansberry - Editura Presitge Biblia Ingerilor. Scrieri inspirate de Ingerii Luminii.O viziune noua si o perspectiva unica asupra celor 72 de Ingeri ai Luminii. Sunt mai multe carti care descriu ingerii Luminii si universul acestora, dar am decis sa mizez pe simplitate, prin urmare, aceasta carte a fost conceputa tinand cont, in principal,de mesajele primite de la ingeri. Totodata, e important sa mentionez ca informatiile pe care le-am primit nu se regasesc toate in aceasta carte, caci ar fi fost lunga si plictisitoare. Astfel am hotarat sa renunt Ia cea mai mare parte a invataturilor despre universul ingerilor, conform traditiei ebraice, pastrand din aceasta traditie doar numele angelice si semnificatia lor. Sunt alte carti de specialitate in acest domeniu si sunt sigura ca veti reusi sa gasiti tot ce va trebuie pentru a intelege mai mult si a va inalta spiritual. Biblia ingerilor. Scrieri inspirate de Ingerii Luminii - carte - Joane Flansberry - Editura Presitge
32,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Fizica sufletului - carte - Dr. Amit Goswami, Editura Prestige O abordare cuantica a vietii, mortii, reincarnarii si nemuririi În ultimii ani, știinţa fizicii cuantice a pus într-o alta lumină teoriile metafizice ale reîncarnării și nemuririi. Cu toate acestea, cei care reușesc să dezbată inteligent pe marginea metafizicii ca posibilitate de comunicare, prin vise, cu cei de pe lumea cealaltă sunt în număr foarte mic. În același timp, cei care sunt în stare să vorbească despre natura intimă a materiei așa cum este ea descrisă în fizica cuantică, sunt în număr infinit mai mic. Amit Goswami este unul dintre acei puţini care deţin astăzi capacitatea de a face să comunice între ele aceste două domenii ezoterice și de a recomanda moduri în care perspectivele proprii i-ar putea lumina și pe alţii. GeorgeW. Fisk, Spiritual Frontiers Ce este moartea? Pare uşor de răspuns. Moartea este sfârşitul vieţii: a înceta să mai trăieşti? Dar ştim oare ce este viaţa? Ştim oare ce înseamnă a înceta să mai trăieşti? Nu e chiar atât de uşor să se răspundă la aceste întrebări, nu de către ştiinţă, cel puţin. Cei mai mulţi oameni nu sunt foarte interesaţi de definiţiile ştiinţifice ale vieţii şi morţii. În 1993, după ce a ieşit pe piaţi cartea în care propuneam o nouă paradigmă ştiinţifică pentru natura realitiţii, o ştiinţa bazată pe primatul conştiinţei, am participai la o emisiune rodio cu telefoane în direct. Prima întrebare nu a fost despre natura realitiţii sau despre conştientizare, ci dacă există viaţă după moarte. La început am fost surprins; apoi mi-am dat seama că pentru mulţi oameni aceasta este întrebarea supremă în ceea ce priveşte realitatea. Dr. Amit Goswami Fizica sufletului - carte - Dr. Amit Goswami, Editura Prestige
26,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Iesirea din intuneric, cum sa te vindeci de traume cu ajutorul puterii interioare - carte - Steve Taylor, Editura Prestige Imaginati-va ca ajungeti la un punct in care ati pierdut totul, poate ca urmare a unei boli grave, a unei depresii sau dependente. V-ati pierdut cariera, partenerul sau familia, sperantele de viitor si respectul de sine si sunteti atat de disperati, incat simtiti ca nu puteti sa mergeti mai departe. Tot ce v-a adus fericire pare sa va fi fost luat. Tot ce ati muncit din greu sa construiti si tot ce v-ati imaginat ca va fi viitorul vostru se dizolva si se transforma in nimic. in fata voastra pare sa nu fie nimic, in afara de durere, pierdere si moarte si atunci, in voi, are loc o transformare. Sinele vechi moare si se naste unul nou. Dintr-odata, aveti un sentiment de usurinta si de libertate, ca si cum ar fi fost taiate legaturile si ridicate greutatile. Lumea pare a fi un alt loc, cu un sens nou si un tel nou, cu o armonie noua si frumusete. Trecutul si viitorul nu mai au nicio semnificatie, iar grijile care va umpleau mintea inainte nu mai conteaza. Tot ce conteaza e „existenta" stralucitoare pe care poti sa o vezi in jur si prezentul glorios pe care il traiesti.    In Iesirea din intuneric, autorul Steve Taylor spune povestile a peste 30 de oameni care au trecut prin diverse dificultati in viata lor. De asemenea, el a intervievat mai multi invatatori spirituali, printre care si Eckhart Tolle, ale caror experiente de transformare, de trezire li s-au intamplat dupa o anumita suferinta.    Aceasta carte ne ajuta sa realizam ca intotdeauna alegerea sta in noi, de noi depinde daca ne lasam acaparati de greutatile vietii sau putem trece peste ele traind o stare de trezire spirituala. Iesirea din intuneric, cum sa te vindeci de traume cu ajutorul puterii interioare - carte - Steve Taylor, Editura Prestige
20,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Legatura cu ingeri. Divinitatea in noua energie - carte - Christina Lunden - Editura Prestige Interesul pentru Ingeri in acest moment nu este un accident. Exista o noua energie care trece prin Pamant. Noi suntem fiinte spirituale intr-un corp fizic si, daca vom invata sa actionam ca atare, vom avea acces la aceasta noua energie, iar vietile noastre vor fi schimbate in bine. Aceasta carte explica cum, cu ajutorul Ingerilor dumneavoastra, puteti da nastere unui nou Eu si cum va puteti atinge scopul vostru divin. Folosind rugaciunile, meditatiile si povestile experientelor sale angelice, Christina Lunden va ajuta sa va contactati Ingerii, sa primiti ajutor pentru a face conexiunea spirituala mai puternica si pentru a depasi lucrurile din trecut, care v-au dat inapoi pana acum. Legatura cu ingeri. Divinitatea in noua energie - carte - Christina Lunden - Editura Prestige
25,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Un ghid al ingerilor pentru a lucra cu puterea luminii - carte - Laura Newbury - Editura Prestige Îngerii demonstrează în mod clar cum să se facă distincţia între sentimente false şi adevărate, urmându-ne inimile, şi ce schimbări să facem astfel încât să iertam şi să ne vindecăm, şi să trecem de la frică la iubire. Într-un mod foarte direct şi practic, ei explică modul de a lucra cu puterea luminii pentru a ne transforma. Transformarea este scopul dinamic al comunicărilor; viaţa trăită permanent în puterea iubirii – astfel vom inspira şi motiva şi pe alţii în mod natural şi vom juca un efect pozitiv asupra mediului ca întreg. Îngerii explică faptul că trăim într-o perioadă de tranziţie şi de acum este imperativ de a transforma acest nou mod de a fi în realitate. Ei evidenţiază faptul că nu vorbesc în numele vreuneia dintre religiile existente, ci vorbesc pentru toţi oamenii de pe Pământ. Nevoia urgentă de ajutor pe care o are lumea noastră i-a îndemnat sa ne comunice toate acestea şi a grăbit finalizarea acestei cărţi uluitoare şi profunde. An aparitie: 2012  Colectie: ANGELCONNECTION  Un ghid al ingerilor pentru a lucra cu puterea luminii - carte - Laura Newbury - Editura Prestige
1
2
52,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Vindecarea vibrationala prin Chakre, carte, Joy Gardner, Editura Prestige Corpul uman este compus din frecvente ce formeaza un intreg armonios si echilibrat atunci cand persoana in cauza este sanatoasa. Cu toate acestea, in momentul in care este expusa la stres emotional sau fizic, vibratiile ce traverseaza organismul nu mai sunt unele normale. in lucrarea de fata, Vindecarea vibrationala prin chakre, Joy Gardner ne ofera detalii extrem de actuale referitoare la capacitatea instrumentelor vibrationale de a ajuta corpul sa isi reaminteasca propria rezonanta armonioasa. Explorand folosirea culorilor, a cristalelor, a uleiurilor esentiale, a aromelor, terapia cu ajutorul luminilor si vindecarea prin sunete, aceasta analiza profunda a vindecarii vibrationale este un ghid stiintific, istoric si practic pentru cei care vor sa aiba o stare de sanatate optima sau sa se simta bine, dar si celor care vor sa se specializeze intr-o asemenea stiinta nobila. Fragment din cartea: Vindecare vibrationala prin Chakre de Joy Gardner " Cum sa Folosesti Culorile in Viata de Zi cu Zi In functie de ocazie, starea de spirit pe care o avem ne influenteaza alegerile legate de haine. Cand vei intelege puterea culorilor, iti poti modifica in mod constient starea de spirit. De exemplu, este posibil sa te simti mai sobru sau inchis in tine, situatie in care esti atras de gri sau de negru. Daca vrei insa sa te inveselesti, intelept ar fi sa porti portocaliu, galben si roz. Cu toate acestea, negrul este culoarea care-ti da o nota de mister, asa ca daca ai o dispozitie misterioasa si placuta nu ezita sa-l porti. Griul este o culoare neutra; nu ne da niciun sentiment in mod special, deci daca te simti inchis in tine, daca porti gri vei ramane cu aceeasi stare. Daca insa te simti bine, griul iti da posibilitatea sa treci de la o stare la alta si sa stabilesti legaturi cu diferite tipuri de oameni. Poti accesoriza culorile neutre cu esarfe, curele si bijuterii colorate. Culoarea lenjeriei de corp poate avea un efect puternic, Chilotii rosii sau portocalii pot declansa o stare de excitare sexuala. Cei albastru deschis pot calma senzatiile de natura sexuala si pot neutraliza dorinta puternica. Maiourile rosii sau portocalii pot provoca tensiuni la spate si nu trebuie purtate daca ai dureri in aceasta zona. Culoarea hainelor poate fi folosita si pentru a crea o anumita impresie asupra celor din jur. Robele de un rosu inchis sunt purtate de capetele incoronate si de liderii religiosi pentru a transmite ideea de putere si de devotament. in shimb, rosul aprins este purtat de cele mai multe ori pentru a transmite ideea de disponibilitate sexuala. O maseuza poate folosi cearsafuri roz, verzi sau galbene pe mesele de masaj pentru a-si incuraja clientii sa respire adanc (toate aceste culori intaresc plamanii si diafragma). In pat, o atmosfera erotica poate fi creata prin asternuturi sau paturi portocalii ori rosii. O atmosfera vesela poate fi potentata cu ajutorul nuantelor de galben. Pe de alta parte, un copil hiperactiv nu ar trebui niciodata sa doarma intr-o incapere in care predomina rosul, portocaliul sau galbenul, fiind indicat verdele sau albastrul, care calmeaza. Intr-o casa in care existau tot timpul certuri, mocheta portocalie a fost schimbata cu una albastra, iar cei care locuiau acolo au inceput sa se inteleaga mai bine. Richard Wagner si-a compus minunatele opere, de o spiritualitate inaltatoare, intr-o incapere cu draperii violet. Culoarea unei incaperi sau a pieselor de mobilier ne influenteaza dispozitia si starea de sanatate. Dulapurile galbene dintr-o bucatarie creeaza o atmosfera vesela, care ajuta si la o digestie corecta. Decoratiunile si picturile colorate expuse pe peretii unei case contribuie la cresterea moralului. Odata cu schimbarea dispozitiei, ele pot fi inlocuite cu altele. " Vindecarea vibrationala prin Chakre, carte, Joy Gardner, Editura Prestige

Carti - incepand de la 0,00 RON

Carti