Ceai Feminin 50+, 20 plicuri - Fares
Ceai natural din plante medicinale pentru echilibrarea balanței hormonale pe cale naturală.
Diminuează simptomele menopauzei.
Destinat femeilor de peste 50 de ani.
Ingrediente:
Roiniţă (Melissae herba) 15%,
flori de hibiscus (Hibisci flos) 15%,
coada calului (Equiseti herba) 10%,
rizomi de pir (Agropyri repentis rhizoma) 10%,
flori de trifoi roşu (Trifolii pratense herba) 10%,
frunze de Ginkgo (Ginkgo folium) 10%,
măceşe (Cynosbati fructus),
serlai (Salviae sclareae herba) 10%,
rădăcină de angelică (Angelicae radix) 5%,
scorţişoară (Cinnamomi cortex) 5%.
Rolul Plantelor:
Roiniţa ajută la menţinerea unei balanţe hormonale normale.
Şerlaiul, roiniţa, măceşele şi Ginkgo posedă proprietăţi antioxidante.
Hibiscusul şi scorţişoara contribuie la revigorarea organismului, iar coada calului ajută la remineralizarea acestuia.
Numită şi Melissa, această plantă şi-a primit numele de la mierea parfumată pe care albinele o fac din florile ei: anticii greci credeau că mierea de roiniţă era nectarul, hrana privilegiată a zeilor olimpieni. În Evul Mediu, faimosul medic Paracelsus a numit roiniţa „elixirul vieţii” datorită efectului său calmant asupra inimii.
„Este tonică, [...] ajută digestia; [...] stimulează sistemul nervos pe care îl fortifică şi [...] induce starea de bună dispoziţie.” A. Gautier, Manuel des plantes medicinales, 1822.
Roiniţa sau „iarba stuparului” este cunoscută din antichitate, primul care a descris-o fiind medicul Eladei – Dioscoride-Pedanios, în sec. I e.n., care îi menţiona şi unele proprietăţi terapeutice. Fiind o plantă meliferă, este vizitată frecvent de albine. De altfel, numele ştiinţific de „Melissa” derivă din cuvîntul grecesc „Melitta”, care înseamnă albină.
Este o plantă medicinală bienală care creşte în soluri cu fertilitate ridicată, mai ales în sud-vestul ţării, dar şi în Banat. Tulpinile bogate ale roiniţei formează tufe înalte. Frunzele sunt lungi şi late, cu peri scurţi şi albi. În scop fitoterapeutic se folosesc frunzele sau planta cu inflorescenţă. Florile au culoare albă sau alb gălbuie. Mirosul seamănă cu cel al lămâiei, iar gustul roiniţei este acrişor.
Roiniţa este utilizată şi în gastronomie, ca şi condiment al preparatelor culinare. Această plantă vine cu o aromă dulce, asemănătoare celei de lămâie e folosită în ceaiurile aromate de plante, în vinuri sau lichioruri, dar şi în unele formule de apă de colonie sau parfumuri datorită uleiului volatil.
Planta are multiple proprietăţi terapeutice. Acţiunea antibacteriană, antivirală şi antifungică este dată de uleiul volatil dar şi de prezenţa unor acizi polifenolcarboxilici precum acid cafeic, clorogenic, rozmarinic. De asemenea, roiniţa stimulează capacitatea mentală, concentrarea şi memoria.
Cea mai râvnită şi controversată acţiune o reprezintă aceea în ameliorarea unor maladii neurovegetative cum este maladia Alzheimer. În urma unui studiu făcut pe pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer în stadiu incipient şi moderat s-a constatat faptul că extractul de roiniţă ar eun efect pozitiv asupra acestor pacienţi în special asupra agitaţiei exacerbate, un efect ala acestei maladii. Studiul a fost efectuat pe o perioadă de 4 luni, de către medici specialişti, în trei centre din Iran iar doza folosită a fost de 60 pic./zi extract de roiniţă.
Orginile acestui arbore ne îndreaptă spre o epocă, care este greu se stabilit cu exactitate. Unii oameni de ştiinţă îi atribuie acestui copac o vechime de 300 milioane de ani.Conform legendei, strămoşii arborelui Ginkgo au ocupat pe o suprafaţă mare pământul încă înainte de apariţia saurienilor. O mare parte de specii de Ginkgo s-a retras spre Asia de est încă din cretacic. Aici cunoscutul arbore de Ginkgo a reuşit să suprvieţuiască epocii glaciare. Biloba este un cuvânt compus, format din latinescul bis care înseamnă doi și loba care înseamnă lob, cu referire la forma divizată, crestată a frunzei. Se spun multe legende şi despre calităţile sale curative. Predecesorul din domeniul medical a fost China, unde începând din secolul al 11-lea au fost folosite în scopuri curative scoarţa, frunzele şi fructele acestui arbore.
Este un arbore care poate ajunge la înălțimea de 30m, cu coroana bogat ramificată. Frunzele sunt pețiolate, mari, cu neervuri ramificate. Florile sunt unisexuate iar frutul este fals, asemănător cu o drupă de culoare galbenă acoperit cu un strat ceros (pruină).
În scop terapeutic se folosesc frunzele (Ginkgo folium) iar în anii ’60 savanţii germani au descoperit că extractul de frunze obţinut prin metode speciale ajută la combaterea insuficienţei irigaţiei sangvine. Astăzi fiecare al 3-lea medicament de tratare a insufucienţei irigaţiei sangvine este un preparat bazat pe extract de arbore Ginkgo. Produsul vegetal este un vasoreglator al capilarelor, ameliorează irigația tisulară, activează metabolismul celular la nivel cerebral și stimulează circulația sanguină cerebrală. Datorită unei compoziții chimice complexe, formată din flsvonoide, sescviterpene, ginkgolide, biflavone, taninuri și aminoacizi, frunzele de ginkgo biloba au proprietăți antioxidante puternice și luptă împotriva radicalilor liberi ce produc daune la nivelul organismului precum îmbătrînirea prematură, modificarea membranelor celulare și a structurii ADN. Produsele pe baza de Ginkgo nu trebuie sa lipsească din dieta de întreținere a persoanelor de vârsta a doua și a treia. Studiile clinice au demonstrat că o doză zilnică de extracte preparate din frunzele plantei în cantitate de 120-240 mg îmbunătățește simptomele asociate de insuficiența cerebrală, ca pierderea memoriei, stările depresive, acufenele. Prin metoda “dublu-orb” (doze de 150 mg luate 12 săptămâni zilnic), au fost demonstrate avantajele pe care le au produsele pe bază de extracte din frunzele de Ginkgo. Alte studii clinice au ajuns la concluzia că preparatele din această specie sunt foarte utile în stadiul incipient al bolii Alzheimer, întârziind dezvoltarea demenței senile.
Ginkgo se administrează sub formă de infuzie, tinctură, tablete, extracte (solide, lichide, standardizate- Egb 761) și nu prezintă interacțiuni sau contraindicații.
Şerlai este o plantă aromatică din familia Lamiaceae, folosită în tradiţia veche pentru curăţarea ochilor, fapt în legătură directă cu denumirea sa derivată din latinescul „clarus”. Ea conţine un ulei esenţial bogat în linalool şi acetat de linalil, care îi conferă proprietăţi balsamice, aperitive, tonice generale, de susţinere a funcţiilor stomacului, de reducere a disconfortului digestiv şi de liniştire în stările de iritare nervoasă şi descărcări emoţionale.
Plantă bienală sau perenă din familia Lamiaceae, crescând până la 1 m înălţime, cu tulpini păroase, ramificate, frunze opuse, cu peţiol scurt, pe faţă proeminente între nervuri, oblongi, neregulat dinţate pe margini, acoperite cu peri catifelaţi; florile formează verticile grupate într-un spic terminal lung şi lax, uneori ramificat, şi prezintă corolă labiată, albastru-pal sau albă şi bractee violacee la baza verticilelor florale; seminţele mici, negricioase. Întreaga plantă prezintă un miros puternic, aromatic, iar gustul este aromatic şi uşor amar.
Denumirea Sclarea derivă din latinescul clarus, însemnând clar, şi care provenea probabil din faptul că seminţele erau folosite pentru a „curăţa privirea”; acestea erau mucilaginoase, şi decoctul lor era utilizat pentru curăţarea ochilor în cazul prezenţei unui corp străin care cauza iritaţii.
După Ettmueller, această plantă a fost pusă în folosinţă de către negustorii de vinuri din Germania, care o foloseau ca un înlocuitor, infuzată alături de flori de soc, și apoi adăugată în vinul din Renan, transformându-l astfel în Muscat. Planta este încă denumită în Germania Muskateller Salbei (salvie Muscat).
În 1822 era folosită şi ca înlocuitor pentru hamei, pentru a obţine o bere mai sofisticată. În Anglia, de asemenea, se făcea din ea un vin care avea o aromă apropiată de Frontiniac.
Chiar dacă a fost folosită în Antichitate şi Evul Mediu pentru proprietăţile sale curative, o vreme a intrat în uitare, ca să revină apoi în atenţia medicilor la sfârşitul secolului XIX. Planta a fost considerată antispasmodică, carminativă, balsamică, tonică, aromatică, aperitivă, astringentă şi pectorală şi folosită în special în afecţiuni ale aparatului digestiv, şi, de asemenea, în afecţiuni ale rinichilor.
După Culpepper, pentru tumori şi edeme se foloseau seminţele al căror mucilagiu era aplicat pe zonele afectate. El recomanda pulberea din rădăcini uscate pentru dureri de cap, iar infuzia ca foarte utilă în problemele şi afecţiunile femeilor.
În Jamaica, unde planta se găseşte, de asemenea, a fost mult folosită printre nativi, fiind considerată răcoritoare, şi benefică în ulcer, şi în inflamaţii ale ochilor; decoctul din frunze, fiert în ulei de nucă de cocos a fost folosit pentru vindecarea înţepăturilor de scorpion; încă mai constituie unul dintre ingredientele folosite în băi aromatice prescrise uneori pentru beneficiile lor.
Pe lângă beneficiile în problemele digestive, salvia este privită ca şi tonic, calmant care ajută la ameliorarea durerilor menstruale şi a problemelor premenstruale. Datorită axcţiunii sale de stimulare a estrogenilor este mai eficientă atunci când nivelul acestor hormoni este scăzut. Planta, de asemenea, susţine apetitul, este aromatică, balsamică şi pectorală utilă în afecţiuni ale stomacului şi rinichilor, un remediu valoros pentru problemele asociate menopauzei, în special bufeurile.
Salvia sclarea conţine ulei esenţial aromatic, conţinând pinen, cineol şi linalol, cu parfum asemănător cu al ambrei cenuşii, folosit în aromaterapie. Mai este folosit ca agent de fixare în parfumerie, ca aromatizant la fabricarea săpunurilor, cosmeticelor.
Beneficii:
susține remineralizarea organismului;
ajută la revigorarea organismului;
antioxidant.
Mod de administrare:
Peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit.
Ceai Feminin 50+, 20 plicuri - Fares
