Pagina 12 - Alimentatie - nutritie

Alimentatie - nutritie - descopera oferta de produse de pe minuneanaturii.ro

Vindecare prin nutritie Fara medicamente, doar prin vitamine, minerale, plante si suplimente alimentare naturale, Phyllis A. Balch - carte - Litera Bestsellerul absolut în domeniul biotratamentelor vreme de peste două decenii, acum revizuit şi adus la zi Cu este opt milioane de exemplare vândute, Vindecare prin nutriţie este cel mai apreciat ghid de sănătate holistică. Vreme de peste douăzeci de ani, oamenii s-au bazat pe această lucrare de referinţă, folosind-o ca îndrumar pentru îmbunătăţirea stării de sănătate prin nutriţie şi folosirea suplimentelor. Acum adus la zi în detaliu, volumul cuprinde cele mai recente informaţii despre beneficiile vindecării alternative şi ale terapiilor preventive. Prima parte enumeră şi explică în amănunt cele mai întâlnite tipuri de nutrienţi, de suplimente alimentare şi de plante. Partea a doua descrie aproape 300 de afecţiuni şi de probleme de sănătate, de la abcese la riduri, şi identifică suplimentele care pot fi folosite pentru a le combate. Partea a treia este un ghid al remediilor şi terapiilor alternative care pot fi folosite împreună cu un program nutriţional. Sunt incluse informaţii despre ultimele descoperiri în domeniu. Lucrarea cuprinde: Recomandări de dozare aduse la zi pentru vitamine, plante şi alte suplimente Informaţii care reflectă ultimele descoperiri despre vitamina E şi vitamina B12 Cele mai noi studii privind unele afecţiuni, precum bolile cardiovasculare, diabetul şi fibromialgia Ultimele descoperiri despre posibile legături între boala Alzheimer şi bolile cardiovasculare Planuri de tratament şi de reabilitare pentru abuzul de substanţe, precum alcoolul, stimulentele, marijuana şi opiaceele Vindecare prin nutritie Fara medicamente, doar prin vitamine, minerale, plante si suplimente alimentare naturale, Phyllis A. Balch - carte - Litera
90,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Gateste in 30 de minute cu Jamie -carte- Jamie Oliver - Curtea Veche Dacă sunteţi ca mine vă place mâncarea şi, în plus, aveţi câteva guri înfometate de hrănit când ajungeţi acasă după o zi lungă! atunci daţi-mi voie să vă prezint o metodă complet nouă şi revoluţionară de a găti. În această carte, intenţionez să vă arăt cum să pregătiţi o întreagă masă în timpul în care, de obicei, găteaţi un singur fel de mâncare. Veţi fi surprinşi de tot ceea ce veţi fi capabili să realizaţi în doar 30 de minute. Cu siguranţă, eu am fost surprins!Asta nu înseamnă să facem un compromis cu calitatea. Ci să fim organizaţi, să ne mişcăm rapid şi să folosim scurtături şi trucuri inteligente pentru a pune iute pe masă farfurii cu mâncare delicioasă. Fiecare dintre cele 50 de meniuri incluse aici a fost elaborat cu grijă, aşa încât să nu inducă o agitaţie inutilă doar bucătărie sănătoasă şi rapidă. Am creat meniuri complete, formate din mâncăruri care merg bine împreună, şi am conceput reţetele într-o manieră unică, uşor de urmat. Acest mod de a găti înseamnă să folosiţi chibzuit fiecare minut, să vă amuzaţi muncind şi să readuceţi în bucătărie atmosfera de altădată.Probabil, vă gândiţi că e un lucru dificil, dar eu vă garantez că veţi reuşi. Aruncaţi o privire înăuntru, ca să vedeţi cam ce fel de mese aţi putea pregăti. Odată ce veţi începe să gătiţi în acest fel, nu numai că vă veţi îndrăgosti iremediabil de gastronomie, dar niciodată nu veţi mai privi în urmă. Anul apariției: 2012 Format: 19.0 × 24.5 cm Număr pagini: 288 Copertă: cartonată Traducere: Andreea-Rosemarie Lutic Autor: Jamie Oliver Gateste in 30 de minute cu Jamie -carte- Jamie Oliver - Curtea Veche
35,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Formula sanatatii perfecte. Dieta alcalina - carte - Theodore A. Baroody -   I-a scazut colesterolul cu 109 unitati si a slabit 22 de kilograme in doar 6 saptamani! Alcalinizeaza-te sau vei muri! Esti pregatit sa experimentezi cea mai mare schimbare din viata ta? Statisticile sunt uimitoare! Persoane bolnave in ultimul stadiu pe care medicii refuza sa le mai opereze s-au vindecat urmand aceasta dieta: DIETA ALCALINA.  37 de ani, colesterol 400. Limita normala este 200. Peste 200... infarct. Antecedente: tatal decedat la 43 de ani, infarct. Mama decedata la 41 de ani, infarct. Sora decedata la 39 de ani, infarct. Predispozitie genetica, dar ea a descoperit aceste informatii valoroase. Cat de importante? De viata si de moarte! A slabit 22 de kilograme si colesterolul i-a scazut cu 109 unitati in doar 6 saptamani!Imagineaza-ti ce schimbari spectaculoase s-au produs dupa inca 6 saptamani! Acum este plina de viata, perfect sanatoasa si radiaza de optimism! A implinit 52 de ani! Este uimitor! Intr-un oras plin de gunoaie napadesc sobolanii. Intr-un organism acid invadeaza bacteriile, ciupercile – boala, epuizarea si moartea! Iti doresti sa traiesti toate placerile vietii, sa te simti plin de forta si energie? Iata usa care ti se deschide acum, iata SOLUTIA pe care ai asteptat-o: ALCALINIZAREA! Nu exista alta cale. Vestea excelenta este ca o poti face imediat! Este o dieta simpla si cu cat mai simpla cu atat mai sanatoasa. Cand intelegi cu adevarat ce efecte are asupra corpului tau, cum iti purifica sangele, iti scade colesterolul, arde grasimile si distruge candida... devii tot mai fascinat! Este dieta care te schimba definitiv. Face o diferenta masiva in calitatea vietii pe care o traiesti, in relatiile cu cei din jur, bani, cariera, dragoste... Incepe sa te energizezi! Fa asta acum! Experimenteaza acum sanatatea pura, forta vitala si pasiunea de a trai! Acnee, agitatie, dureri de articulatii, lipsa excitarii sexuale, impotenta, alergii,  balonare, arsuri la stomac, constipatie, migrene, aritmii, dificultati la trezire dimineata, dificultati la invatare, insomnii, astm, bronsita, infectii urinare, infectii cu ciuperci (candidoza, micoza piciorului, vaginale), infectii cu bacterii (stafilococ, streptococ), cistita, colita, gastrita, sinuzita, caderea excesiva a parului, psoriazis, leucemie, cancer (anumite forme), schizofrenie, boala Hodgkin, artrita reumatoida, etc. STOP! Iata o parte dintre simptome (numite boli). Cauza principala? Aciditatea. Secretul vindecarii si formula sanatatii abundente? Alcalinitatea. Afla cu exactitate care sunt alimentele, fructele si bauturile care iti curata profund organismul si te energizeaza la maxim. Ai la indemana o lista completa cu fiecare aliment in parte si gradul lui de aciditate/ alcalinitate. Mai mult, afla despre capcanele exercitiilor fizice, a traumelor fizice si emotionale si ce grad de aciditate produc in corpul tau pentru ca dieta alcalina poate diminua si chiar anula efectele lor. Intinerire. Chimia profesiilor. Terapie prin culori. Rugaciunea ca simbol al alcalinitatii. Muzica – alcalina sau acida...? Formula sanatatii perfecte. Dieta alcalina - carte - Theodore A. Baroody
20,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Intareste-ti sistemul imunitar - Carte - Patrick Holford, Editura Litera Cu totii putem preveni bolile si ne putem lupta cu infectiile folosind un medicament simplu, dar foarte eficient, si anume alimentatia. Intelegerea nutritiei si suplimentarea corecta a dietei este cheia intaririi sistemului imunitar. In ziua de astazi, sistemul nostru imunitar se confrunta cu un numar sporit de inamici, precum stresul, poluarea, pesticidele si aditivii alimentari. In aceasta carte, expertii Jennifer Meek si Patrick Holford va arata cum sa va confruntati cu aceste provocari pentru a combate infectiile in mod natural, pentru a castiga razboiul cu racelile si gripa, pentru a va scadea potentialul alergic, a va proteja de cancer si a va imbunatati starea generala a sistemului imunitar. Usor de citit si practic, volumul de fata va va ajuta sa va feriti de boala si sa va simtiti bine. Patrick Holford, unul dintre cei mai cunoscuti nutritionisti din Marea Britanie, a fondat la Londra, in anul 1984, Institute for Optimum Nutrition si este, de asemenea, directorul fundatiei Food for the Brain. Aflate in topul celor mai vandute ghiduri despre nutritie, cartile sale au fost publicate in 30 de tari si in 15 limbi diferite. De acelasi autor, la Editura Litera au aparut: „Alergii alimentare – prevenire, depistare, tratare” (coautor dr. James Braly), „Detoxifierea ficatului in 9 zile – dupa metoda revolutionara Holford” (coautor Fiona McDonald Joyce), „Reteta sanatatii perfecte – schimba-ti viata in 6 saptamani”, „Ghid pentru o piele frumoasa si sanatoasa” (coautor Natalie Savona), „Spune NU cancerului” (coautor Liz Efiong), „Imbunatateste-ti digestia”. Informatii Suplimentare: Autor: Patrick HolfordEditura: LiteraAnul publicării: 2016Pagini: 272Format: 140 x 200 mm Intareste-ti sistemul imunitar - Carte - Patrick Holford, Editura Litera
20,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Reteta sanatatii perfecte - Carte - Patrick Holford, Editura Litera Dacă doriţi să deveniți mai sănătos, ba chiar să aveţi o sănătate de fier, Patrick Holford vă oferă “reţeta”. Cartea de faţă, un adevărat “ghid” foarte bine structurat, ce include o mulțime de sfaturi acordate de un expert în domeniul nutriției, va avea un efect simțitor asupra stilului dumneavoastră de viață. Autorul vă arată cum să folosiți dieta, suplimentele și extrem de eficientul program de exerciții Psychocalisthenics pentru mărirea nivelului energiei, reglarea digestiei, echilibrarea hormonală, detoxifierea organismului, stimularea imunității și îmbunătățirea memoriei și a dispoziției. După doar șase săptămâni, puteți deveni mai sănătos, mai rezistent și mai în formă, având totodată o bază solidă pentru a vă asigura o sănătate optimă pe termen lung. Este posibil să vă simțiți – și să arătați – minunat de dimineața și până seara, în fiecare zi. Tot ce aveți de făcut este să urmați acest plan bine gândit și structurat astfel încât să vă ajute să vă transformați viața, fără efort, în doar șase săptămâni. Vă sunt oferite şi reţete simple, uşor de preparat, cu ingrediente naturale şi pline de savoare. Patrick Holford, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din Marea Britanie, a fondat la Londra, în anul 1984, Institute for Optimum Nutrition și este, de asemenea, directorul fundației Food for the Brain. Aflate în topul celor mai vândute ghiduri despre nutriție, cărțile sale au fost publicate în 30 de țări și în 15 limbi diferite. Printre acestea se numără: Cartea nutriției optime, Detoxifierea ficatului în 9 zile, Alergii alimentare – prevenire, depistare, tratare, Spuneți NU bolilor de inimă, Spuneți NU cancerului și Dieta cu încărcătură glicemică scăzută Holford. Informatii Suplimentare: Autor(i): Patrick HolfordEditura: Editura LiteraColectia: Bestseller internationalAnul aparitiei: 2016Nr. pagini: 214 pagini Reteta sanatatii perfecte - Carte - Patrick Holford, Editura Litera
20,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Detoxifierea ficatului in 9 zile - Carte - Patrick Holford, Fiona McDonald Joyce, Editura Litera Organismul omului modern, solicitat constant de regimul de viata agresiv si alert, are nevoie de perioade de relaxare si de curatire. Metoda Holford pentru detoxifierea organismului in doar noua zile va ofera solutia perfecta, bine tintita si usor de aplicat, pornind de la cele mai recente descoperiri in domeniul medicinei. Rezultatele sunt garantate: pierdere in greutate, mai multa energie, un ten mai luminos, dar si o minte mai limpede si, nu in ultimul rand, o stare generala excelenta, atat la nivel fizic, cat si psihic. Metoda este simpla si foarte eficienta: renuntati la cele cinci obiceiuri proaste, adoptati alte cinci obiceiuri bune, urmati o dieta de noua zile, cu mese usoare, dar gustoase. In finalul cartii, veti gasi si retete recomandate de autori pentru cele 9 zile, alaturi de suplimente speciale care pot contribui la detoxifiere. PATRICK HOLFORD, unul dintre cei mai cunoscuti nutritionisti din Marea Britanie, a fondat la Londra, in anul 1984, Institute for Optimum Nutrition si este, de asemenea, directorul fundatiei Food for the Brain. Aflate in topul celor mai vandute ghiduri despre nutritie, cartile sale au fost publicate in 30 de tari si in 15 limbi diferite. De acelasi autor, la Editura Litera au aparut: Alergii alimentare – prevenire, depistare, tratare (coautor dr. James Braly), Intareste-ti sistemul imunitar – ghid pentru combaterea infectiilor si prevenirea bolilor (coautor Jennifer Meek), Reteta sanatatii perfecte – schimba-ti viata in 6 saptamani, Ghid pentru o piele frumoasa si sanatoasa (coautor Natalie Savona), Spune NU cancerului (coautor Liz Efiong), Imbunatateste-ti digestia. FIONA MCDONALD JOYCE este terapeut nutritionist si consultant gastronomic. Impreuna cu Patrick Holford a mai publicat The Holford Low-GL Diet Cookbook si Smart Food for Smart Kids. Informatii Suplimentare: Autor: Patrick Holford, Fiona McDonald JoyceEditura: LiteraAnul publicării: 2019Pagini: 192Format: 137 x 200 mm Detoxifierea ficatului in 9 zile - Carte - Patrick Holford, Fiona McDonald Joyce, Editura Litera
20,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Uleiuri biblice tamaduitoare - Carte - Dr. David Stewart, Editura For You Această carte extraordinară oferă cunoaşterea practică pe care au avut-o Iisus şi discipolii săi, când îi ungeau pe oameni cu uleiuri terapeutice şi îi vindecau. În ea, dr. David Stewart ne împărtăşeşte informaţii despre uleiuri uitate de secole şi modul în care ştiinţa modernă demonstrează că ele sunt mai eficiente decât antibioticele, iar în ziua de astăzi vindecă o mulţime de boli. „Este cea mai bună carte pe care am citit-o în viaţa mea. Am terminat-o în trei zile, în pofida faptului că am doi băieţi mici de crescut, unul de 3 și altul de 4 ani. Mi-a plăcut că stabileşte o bază biblică pentru folosirea uleiurilor esenţiale – două teme care îmi plac foarte mult. Pur şi simplu, nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o şi aş reciti-o oricând.” Kelly Fowler, casnică, mamă Flagstaff, Arizona „Este una dintre puţinele cărţi pe care le-am citit şi pe care, pur şi simplu, nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o. Nu vă pot spune în cuvinte cât de mult mi-a făcut plăcere să o parcurg. Este cu adevărat grozavă!” Owen Newman, scriitor şi pionier în domeniul artizanatului, Missouri „O carte excelentă! Cu răspunsuri luate direct din Biblie şi cu aplicaţii practice. Asemenea informaţii rare au fost ţinute ascunse mult prea mult timp. Prin cercetarea extraordinară realizată de dr. Stewart, până şi cei care nu se pricep la asemenea lucruri vor găsi aici un ghid plin de înţelepciune care le va schimba viaţa.” Preot Dennis Petersen, autor al cărţii Dezvăluirea misterelor creaţiei Informatii Suplimentare: Autor(i): Dr. David StewartEditura: Editura For YouNr. pagini: 228 pagini Uleiuri biblice tamaduitoare - Carte - Dr. David Stewart, Editura For You
19,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Cura de detoxifiere de 10 zile cu sucuri verzi - carte - J.J Smith Cura de detoxificare de zece zile cu sucuri verzi te va ajuta sa slabesti, iti va amplifica nivelul energetic, iti va clarifica mintea si iti va imbunatati sanatatea. Preparate din supernutrientii din frunzele verzi si din fructe, sucurile verzi sunt pe cat de satioase, pe atat de sanatoase. Mai mult decat atat, sunt savuroase! Corpul tau iti va multumi pentru ca le bei, iar sanatatea si nivelul tau energetic vor ajunge la cote pe care nu ti le-ai fi imaginat niciodata posibile. Daca vei duce aceasta experienta pana la capat, ea iti va schimba viata! Aceasta carte iti prezinta inclusiv o lista de cumparaturi, retete si instructiuni detaliate pentru cura de detoxificare de zece zile, alaturi de foarte multe sugestii pentru a obtine cele mai bune rezultate. In plus, ea iti ofera o serie de recomandari pentru a continua sa slabesti si sa iti mentii starea de sanatate dupa incheierea curei. Esti pregatit sa devii mai suplu, mai sanatos si mai sexy decat te-ai simtit ani la rand? Daca da, pregateste-te sa tii cura de detoxificare de zece zile cu sucuri verzi! Daca vei incheia cu succes cura de detoxificare de zece zile cu sucuri verzi, vei…          Slabi intre 4-7 kilograme in 10 zile;          Scapa de grasime, inclusiv de cea abdominala;          Scadea rapid in kilograme si in centimetri, fara a fi nevoit sa faci exercitii de forta extenuante;          Invata sa traiesti o viata mai sanatoasa, prin detoxificare si printr-o alimentatie corecta;          Doresti sa consumi in mod natural numai alimente sanatoase, astfel incat sa nu mai fii nevoit sa tii vreodata dieta;          Gasiti peste 100 de retete pentru diferite boli si afectiuni. Cura de detoxifiere de 10 zile cu sucuri verzi - carte - J.J Smith
20,00 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Sucuri din legume si fructe - carte - Norman W.Walker Dr. Norman W. Walker este recunoscut in intreaga lume ca una dintre cele mai mari autoritati in domeniul vietii, sanatatii si nutritiei. Timp de aproape 70 de ani, dr. Walker a studiat capacitatea omului de a trai o viata mai lunga si mai sanatoasa. Concluziile sale sunt sustinute prin exemplul personal, respectiv prin starea de sanatate perfecta de care s-a bucurat datorata gandurilor pe care le cultiva, dietei si ingrijirii corporale. Dr. Walker a descoperit „secretul” unei vieti indelungate, sanatoase si productive. Prin cartile sale de faima internationala despre sanatate si nutritie, el iti ofera posibilitatea de a impartasi acest vis potential. Ce lipseşte din corpul tau? Deficitele de minerale, saruri si vitamine pot cauza multe simptome ale bolilor. Sucurile de legume sunt prezentate pe categorii, iar elementele pe care le contin sunt explicate detaliat. Un ghid al combinatiilor iti prezinta sugestii pentru tratarea eficienta a diferitelor boli cu ajutorul sucurilor din legume si fructe proaspete! Caracteristici: Numarul de pagini: 172 Formatul in cm. (l x L x g): 13 x 20 x 1.1 I.S.B.N.: 978-606-8420-96-7 Traducerea din limba engleza: Cristian HANU Titlul original: Fresh Vegetable and Fruit Juices: What`s Missing in Your Body? A aparut in: 2016-05 Sucuri din legume si fructe - carte - Norman W.Walker
Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 4, Georgeanne Brennan - carte - Litera Aceasta colectie ispititoare de retete ofera cate o salata pentru fiecare zi. Din octombrie pana in decembrie, vei gasi cate o idee apetisanta si o salata de sezon care va satisface orice dorinta si se va potrivi in orice ocazie. Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 4, Georgeanne Brennan - carte - Litera
19,90 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 3, Georgeanne Brennan - carte - Litera Aceasta colectie ispititoare de retete ofera cate o salata pentru fiecare zi. Din iulie pana in septembrie, vei gasi cate o idee apetisanta si o salata de sezon care va satisface orice dorinta si se va potrivi in orice ocazie. Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 3, Georgeanne Brennan - carte - Litera
19,90 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 2, Georgeanne Brennan - carte - Litera Aceasta colectie ispititoare de retete ofera cate o salata pentru fiecare zi. Din iulie pana in septembrie, vei gasi cate o idee apetisanta si o salata de sezon care va satisface orice dorinta si se va potrivi in orice ocazie. Salate. O reteta pentru fiecare zi din an Vol. 2, Georgeanne Brennan - carte - Litera
Alimentatia si sanatatea femeii - Carte - Elena Pridie, ALL O noua carte de alimentatie sanatoasa de la autoarea bestsellerului "Retete din cruditati" Volumul "Alimentatia si sanatatea femeii" se bazeaza pe cercetarile de ultima ora in materie de nutritie si se adreseaza tuturor femeilor. Beneficii garantate pentru intreaga familie!? In ultimele decenii, s-a produs o adevarata explozie de boli cu punctul de plecare in alimentatie. Nu de putine ori, femeile se simt derutate cu privire la tipul de nutritie pe care sa il aleaga pentru ele insele, dar si pentru familie. in acest context, autoarea ne intinde o mana de ajutor, oferindu-ne solutii benefice pentru sanatatea de moment, dar si pentru cea pe termen lung. Elena Pridie se bazeaza pe cercetarile de ultima ora in materie de nutritie, dar tine cont si de propria experienta de viata. De aceea, recomanda si in aceasta carte, ca in toate celelalte carti prin care este cunoscuta publicului cititor, o alimentatie pe baza de plante, alimente integrale, cu cat mai putine produse rafinate si grasimi adaugate. De asemenea, analizeaza influenta acestui tip de nutritie asupra organismului femeii in diversele etape ale vietii, cu particularitatile respective.? Volumul cuprinde informatii accesibile cititoarelor fara pregatire medicala sau nutritionala, sfaturi concrete, plus exemple de meniuri si retete, care usureaza trecerea de la teorie la practica. Informatii Suplimentare: Autor Elena Pridie Editura Sian Books Anul aparitiei 2016 Luna aparitiei 8 Tip coperta Brosata Numar de pagini 176 Alimentatia si sanatatea femeii - Carte - Elena Pridie, ALL
19,17 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Salate. 30 de retete gustoase si sanatoase, Manuella Chantepie - carte - Litera Salata creata, salata romana, salata iceberg, laptuci, creson, untisor, andive albe si rosii, rucola, ridicchio - toate soiurile de salata se potrivesc perfect cu prospetimea fructelor si a legumelor de sezon pe care le gasiti in piata. Adaugati-le o vinegreta parfumata si un strop de originalitate si veti obtine delicioase salate mixte care va vor ispiti fie vara, fie iarna. Salate. 30 de retete gustoase si sanatoase, Manuella Chantepie - carte - Litera
19,17 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Retete vegetariene. 30 de retete gustoase si sanatoase, Valerie Lhomme - carte - Litera Fie ca sunteti vegetarieni convinsi sau pur si simplu adepti ai unor preparate culinare care se bazeaza pe legume, merita sa incercati aceste cateva feluri echilibrrate, fara carne si fara peste -  supa de paste integrale, linte verde in salata, tarta de anghinare cu pecorino, panna cotta cu mango si fructul pasiunii... Retete vegetariene. 30 de retete gustoase si sanatoase, Valerie Lhomme - carte - Litera
18,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Traieste sanatos cu dieta macrobiotica - carte - Michio Kush - Paralela 45 Michio Kushi: Traieste sanatos cu dieta macrobiotica Prezentare: Dieta macrobiotica a fost folosita la scara larga de-a lungul istoriei sub diverse forme, de catre toate culturile si civilizatiile mai importante.Aceasta se bazeaza nu doar pe alimentatia echilibrata, ci si pe intelegerea aprofundata a evolutiei biologice si spirituale a omului, a conditiilor actuale ale ambientului si ale atmosferei, a corelarii Pamantului cu Soarele si cu celelalte corpuri ceresti, a traditiilor ancestrale si a ereditatii, a reperarii materiei prime si a altor factori economici, a capacitatii de inmagazinare si a altor consideratii de ordin practic. Dieta macrobiotica nu e o practica rigida si fixa, ci mai degraba o schema flexibila si dictata de bunul-simt, care se refera la modul de alimentatie si care variaza in functie de clima, ambient, starea sanatatii, sex, varsta, grad de activitate si nevoi personale.Scopul pe care si-l propune macrobiotica este libertatea individuala, altfel spus capacitatea de a crea si de a realiza orice ne-am dori in aceasta viata, care nu e altceva decat o parte din calatoria noastra spirituala fara de sfarsit in universul infinit. Practica macrobioticii ofera varietate si alternative de mancaruri aproape infinite, ce permit prepararea unei hrane sanatoase, delicioase si aspectuoase, car raspunde intocmai exigentelor si nevoilor noastre personale. Printre adeptii celebri ai dietei macrobiotice putem aminti pe John Lennon, Yoko Ono, Gwyneth Paltrow, Sting, Avril Lavigne, Madonna, Dirk Benedict, Rudolf Hess, Warren Cuccurullo (chitarist al trupei Duran Duran), Iggy Pop, Bob Weir (chitarist la Grateful Dead). Traieste sanatos cu dieta macrobiotica - carte - Michio Kush - Paralela 45
Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos - Carte - Pavel Chirila, Editura National Descriere - Alimentatia echilibrata a omului sanatos. Principiile dietei naturiste Majoritatea specialistilor sunt de parere ca alimentatia moderna este principala cauza incriminata in aparitia si raspandirea larga a bolilor din vremea noastra. Dezastrul ecologic a inceput in secolul al XIX-lea; odata cu schimbarea alimentatiei, s-a schimbat si patologia; anumite comunitati care au ramas la alimentatia ancestrala nu cunosc bolile moderne.Conceptul alimentatiei ancestrale se afirma tot mai multe in lume. Aceasta carte va ofera notiunile fundamentale ale acestui concept; precum si reteteelaborate pe baza principiilor alimentatiei echilibrate a omului sanatos Informatii Suplimentare: Autor(i): Pavel ChirilaEditura: Editura NationalAnul aparitiei: 2016Nr. pagini: 144 pagini Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos - Carte - Pavel Chirila, Editura National
16,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Gateste repede, sanatos si gustos - carte - Elena Pridie  Vrei sa fii sanatos, dar nu iti place sa gatesti sau nu te pricepi? Gatitul iti ia prea mult timp? Costa prea mult? E prea greu? Nu stii ce alimente sa cumperi si sa folosesti? Aceasta carte te ajuta sa gasesti raspuns la aceste intrebari si iti ofera o solutie. Cu putina vointa si perseverenta, in scurt timp gatitul va fi o placere pentru tine, vei face economie de timp, te vei delecta cu mancare apetisanta si gustoasa, sanatatea ta se va imbunatati continuu si vei fi tot mai optimist. Incearca! Gateste repede, sanatos si gustos - carte - Elena Pridie 
16,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Frumusetea in retete - carte - Laurent Burgeois - House of Guides Cineva s-a gandit in sfarsit sa dezvaluie reteta frumusetii! Laurent Bourgeois a analizat atent produsele cosmetice din comert si a realizat rapid ca majoritatea sunt pline de aditivi, conservanti chimici, parfumuri artificiale si coloranti de tot felul care fie nu au efect, fie fac mai mult rau decat bine. De aceea s-a gandit sa le propuna doamnelor si domnisoarelor sa-si realizeze propriile retete, in care sa foloseasca numai ingrediente naturale.    Pentru a fi usor de inteles si realizat, autorul a selectat peste 75 de retete, impartite in capitole care trateaza fiecare parte a corpului. Fata, ochii, gura, parul, corpul, mainile si picioarele vor beneficia de cele mai bune ingrijiri la costuri minime! Cele preocupate de frumusete vor gasi in aceste pagini tot ce le trebuie pentru a arata traznet: masti, uleiuri, creme, lotiuni, gomaje, demachiante, paste de dinti, sampoane, bai, balsamuri, pomezi, toate asteapta sa fie incercate. Frumusetea in retete - carte - Laurent Burgeois - House of Guides
16,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Cartea semintelor germinate - carte - Ann Wigmore Cartea semintelor germinate: Cum sa cultivam si sa folosim semintele germinate pentru a avea o sanatate si o vitalitate la nivel maxim In Cartea semintelor germinate, nutritionista Ann Wigmore ne dezvaluie secretele uneia dintre cele mai benefice forme de hrana oferite de natura, inarmandu-i pe cititori cu toate cunostintele necesare pentru a sti cum sa se hraneasca, sa cultive si sa obtina beneficiile maxime ale semintelor germinate. Pline de vitamine, proteine si enzime esentiale care curata, intineresc si vindeca trupul, semintele germinate ar putea sa fie hrana perfecta.  Acest ghid concis si clar va ofera: • Informatii despre modul in care semintele germinate actioneaza pentru intarirea sistemului imunitar, stimularea metabolismului si cresterea nivelului de energie; • Metode de cultivare a semintelor germinate care sa furnizeze cei mai frumosi si mai gustosi germeni pentru voi si familiile voastre; • Date si fapte privind felul in care semintele germinate va pot ajuta sa va vindecati bolile si sa va imbunatatiti starea de sanatate; • Peste cincizeci de retete rapide, simple si delicioase cu seminte germinate. O sursa de incredere si de renume de la un pionier in domeniul sanatatii naturale, Cartea semintelor germinate este ghidul perfect pentru oamenii care tin regim, pentru vegetarieni, atleti si pentru oricine vrea sa arate bine si sa se simta bine. Cartea semintelor germinate - carte - Ann Wigmore
Copilul vegetarian - carte - Elena Pridie - Advent Cartea se adreseaza parintilor pe deplin responsabili, dispusi a investi timp si resurse pentru a se documenta si asigura copiilor lor elementele nutritive printr-o dieta vegetariana bine planificata, variata si echilibrata. Acei parinti care actioneaza de regula superficial si neverificand informatiile dobandite, ma tem ca nu vor putea beneficia prea mult din continutul acestei carti daca nu isi vor schimba felul de a actiona. Copilul vegetarian - carte - Elena Pridie - Advent
15,00 RON
TVA inclus
In Stoc
Detoxifiere prin post - Carte - Desire Merien, Editura Meteor Press În sfârşit, o lucrare care răspunde unui mare număr de întrebări şi prezintă simplu şi clar tot ce se petrece în corpul uman în timpul postului, când organismul se susţine din propriile-i celule, iar grăsimile depozitate sunt utilizate cu mult înainte de a fi afectată masa musculară. Mult mai mult decât o metodă de slăbire, postul este mijlocul cel mai natural şi mai simplu pentru a ne păstra sau a ne recăpăta sănătatea, deoarece are minunata putere de a regenera organismul eliminând toxinele, permiţându-i să se relaxeze şi să-şi recupereze energia. Lucrarea de faţă vă va oferi toate cunoştinţele necesare pentru a vă pregăti adecvat şi a ţine postul cel mai eficient posibil, având totodată în vedere atenţionările specialiştilor pentru a preîntâmpina orice risc. Désiré Mérien este profesor onorific de biologie, colaborator al Facultăţii de Medicină şi al Centrului de Naturopatie din Québec. Autor, conferenţiar, a redactat peste 30 de lucrări despre igiena de viaţă şi conduce de peste 30 de ani un centru pentru cure de dezintoxicare în Bretagne Informatii Suplimentare: Autor(i): Desire MerienEditura: Editura Meteor PressAnul aparitiei: 2018Nr. pagini: 144 paginiTip coperta: necartonata Detoxifiere prin post - Carte - Desire Merien, Editura Meteor Press
15,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
Frumusete si sanatate prin hrana vie -  carte- Elena Nita Ibrian In toate cele 25 de carti care mi-au aparut pana in prezent am scris despre o alimentatie corecta care ne ajuta sa ne pastram sanatatea. Un accent deosebit am pus pe hrana vie, apoi pe bucataria creativa o combinatie de fierturi la care se adauga cruditati in proportie de 50-75%, de aici fiind excluse prajelile. Nu trebuie sa uitati ca orice corp gras ulei, unt, margarina, untura numai daaa este incalzit la 38 grade C devine cancerigen, ca sa nu mai vorbim de alte produse alimentare care se rumenesc in grasimi. Este foarte adevarat ca sunt placute la gust, dar numai pentru cerul gurii, pentru ca stomacului si intestinelor nu le aduc decat mari suferinte odata cu trecerea timpului.  In lucrarea de fata o sa gasiti o buna parte de retete ale bucatariei creative, dar nu lipsesc nici retetele de hrana vie preparate dupa bucataria fara foc, retete pe care le-am experimentat intr-o perioada lunga de timp, incepand cu peste 50 de ani in urma cand, datorita lor, am scapat cu bine de o boala necrutatoare – cancerul. M-am convins asadar pe deplin ca hrana naturala este mult mai sanatoasa si mult mai hranitoare. Frumusete si sanatate prin hrana vie -  carte- Elena Nita Ibrian
16,95 RON
TVA inclus
Produs disponibil pentru comanda
(5/5) on 1 rating(s)
on  08 Sep 2021
(5/5

Satisfacuta de calitatea produsului Copil iubit - CD - Lex Van Someren si Cristela Georgescu. Multe produse faine de calitate foarte buna. Incantat de produsele Lex Van Sommeren - muzica de relaxare, fain.

Copil iubit - CD - Lex Van Someren si Cristela Georgescu Muzica si texte terapeutice Copil iubit este o mai mult decat muzica si mai mult decat relaxare, este o terapie cum nu se poate mai placuta. „Nu exista un lucru mai bun pe care il poti face pentru copiii tai, decat sa restabilesti ordinea si sa vindeci relatia cu parintii.” Lex Van Someren, muzician „A fi iubit este un drept din nastere, dar a fi instrumentul prin care se canta iubirea in lume, este un privilegiu.” Cristela Georgescu, speaker, coach si autor Copil iubit - CD contine texte speciale de reconciliere cu parintii, piese muzicale pline de inspiratie ce exprima puterea lui impreuna, precum si vechi cantari sacre, prezentate intr-o expresie complet noua, revigoranta si insufletitoare. Cei care au ajuns deja la pace interioara absoluta cu parintii, pot folosi acest CD ca imputernicire profunda pentru inima. Este potrivit pentru a canta impreuna, pentru relaxare, meditatie sau ca muzica de fundal. Vocea lui Lex Van Someren acopera 4 octave si atinge spatii profunde din interiorul inimii. Muzica lui si textele citite de Cristela Georgescu creeaza un sentiment special de liniste sufleteasca si aduc relaxare atat corpului, cat si intelectului. Va rugam sa sustineti autorii cumparand si oferind doar CD-uri originale. Multumim. Beloved Child This CD includes special texts of reconciliation with parents, inspiring songs which express the power of togetherness, and old sacred music presented in a completely new, refreshing arrangement. Those who have reached complete inner peace with their parents may use this CD as a profound empowerment for the heart. Great for singing along, relaxing, meditating or as background music. Lex Van Someren voice covers 4 octaves and touches profound places within the heart. His music and the texts spoken by Cristela Georgescu create a special feeling of inner peace, and bring relaxation to body, mind and soul. Va rugam sprijiniti lucrarea autorilor si nu copiati acest CD. Please support the authors‘ work and do not copy this CD. Buy and offer only original CDs. Thank you. Continut CD Copil iubit: 1. lubirea (Mama - Tata) 4:30 2. Copil iubit 4:40 3. If It Be Your Will 3:48 4. Journey to the Heart 6:11 5. Nani, Nani 8:20 6. Asatoma 7:50 7. Sri Ram, Jai Ram 8:20 8. Ave Maria 8:28 9. I Am One 7:26 timp total 60:00 min. Copil iubit - CD - Lex Van Someren si Cristela Georgescu Muzica si texte terapeutice

Alimentatie - nutritie - incepand de la 3,21 RON